FRF a lansat noul trofeu pentru campioana Ligii a II-a

by Sorin Haut

Liga 2 va avea, începând cu finalul acestui sezon, un trofeu personalizat pe care îl va primi campioana, la fel cum se întâmplă în Liga 1 sau în cazul Cupei României. Dunărea Călăraşi e mare favorită să termine pe locul 1 în acest campionat, astfel că ea va fi prima echipă care va ridica în aer noul trofeu oferit de preşedintele FRF Răzvan Burleanu. Ocazie ar putea avea loc chiar sâmbătă, cu o etapă înainte de final, în cazul în care Dunărea câştigă pe teren propriu, de la ora 12:30, meciul cu Chindia Târgovişte.

Ediţia trecută, Juventus Bucureşti a primit o cupă din partea Federaţiei Române de Fotbal pentru că a terminat pe locul 1, însă a fost una de serie. Unele asemănătoare au primit şi cluburilor Ştiinţa Miroslava, Metaloglobus Bucureşti, SCM Piteşti (actuala FC Argeş), Ripensia Timişoara şi FC Hermannstadt, adică liderii celor cinci serii ale Ligii 3, nou-promovatele în Liga 2.

Noul trofeu pe care îl va primi câştigătoarea Ligii 2, despre care FRF scrie pe site-ul oficial că ”cinsteşte performanţa zilei de azi, cât şi performanţele cumulate ale tuturor echipelor care de atâtea decenii au scris istorie cu lupta lor din teren” a fost lansat în cadrul unui eveniment special ce a avut loc la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”. (sursă: liga2.ro, foto: gsp.ro)

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate