Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, Sorana, cunoscută din trupa ASIA, a făcut mărturisiri cutremurătoare despre fostul soț, care ar fi înșelat-o cu o escortă.
,,Am fost minţită , trădată şi umilită. Soţul m-a înşelat cu o escortă. Depresia este o boală foarte urâtă, te simţi obosit, ai vrea să dormi tot timpul. Nu mă răscolesc imaginile de la nuntă, îmi aduc aminte de ceva foarte frumos. Ne-am iubit timp de cinci ani de zile. Este un om foarte sincer, nu îl ajută faţa să mintă. Mama mea l-a urmărit, a simţit că e ceva în neregulă, deşi nu am avut niciodată astfel de discuţii cu ea, mi-a spus mai târziu tot ce a făcut”, a spus Sorana citată de cancan.ro.
Se pare că nu a fost prima întâmplare de acest gen. Vedeta a recunoscut că a mai închis ochii de câteva ore în timpul căsniciei.
,,În toată această perioadă, nu am ridicat niciodată tonul la el, nu am jignit-o nici o secundă pe ea. Mi-am dat seama că oamenii s-au îndrăgostit şi atunci am divorţat. Mi-a spus o poveste, că s-a întâlnit de câteva ori, dar ştiam că nu e aşa. Nu am putut să iert, că nu am ce să iert. Nu l-am mai văzut şi nici nu ştiu ce face, dar nici nu vreau. Mai mult decât m-a iubit pe mine, şi-a iubit cariera şi ar fi plecat dacă ştia cu ce se ocupă ea. Eu nu îl mai iubesc şi nu vreau să îl mai văd. Am încercat la mai mulţi psihologi, am tot încercat până să găsesc unul care m-a înţeles. Ferma Vedetelor m-a salvat de depresie”, a mai spus Sorana.
Fostul soț al Soranei este ofițerul SRI Paul Moga.
Sursa: unica.ro