Cu lumânări aprinse în mâini, mii de polonezi s-au adunat duminică seara în fața tribunalelor din țara lor pentru a le apăra independența, amenințată – în opinia lor – de trei legi, între care cea privind Curtea Supremă, relatează France Presse, citat de Agerpres.
„Constituția, Constituția!” au scandat câteva mii de oameni în fața Curții Supreme din Varșovia. „Ne dorim un veto (prezidențial). Tribunale libere! Libertate, egalitate, democrație!”, potrivit acestora.
„Am venit special cu un grup de 14 persoane din Wroclaw pentru a protesta împotriva preluării controlului asupra justiției”, a declarat pentru AFP Karolina Chorej, de 29 de ani, doctor în chimie. „Vrem să cerem președintelui să-și utilizeze dreptul de veto chiar dacă nu credem prea mult că se va întâmpla”, adaugă ea.
„Acesta este un moment istoric pentru țara noastră”, spune și prietenul ei Michal Bialek, de 30 de ani, de asemenea chimist. „Trebuie să luptăm pentru tribunale libere, pentru democrație”.
Manifestanții, printre care un număr mai mare de tineri în comparație cu protestele anterioare, și-au ridicat lumânările aprinse atunci când a fost citit textul din preambulul Constituției pe o scenă instalată în fața Curții Supreme.
Ei au agitat drapele Poloniei și al UE, precum și trandafiri albi, simbolul acestei mișcări civice născute ca reacție la reformele care vin să se adauge celei privind Tribunalul Constituțional.Este vorba de trei texte recente, între care cel privind Curtea Supremă, introduse de partidul conservator Lege și Justiție (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski.
Manifestații similare au avut loc duminică într-o sută de orașe din provincie, potrivit presei apropiate opoziției, fără să se cunoască amploarea lor.
De mai multe zile, în toată Polonia grupuri de manifestanți cer șefului statului Andrzej Duda, el însuși provenind din PiS, să se opună prin veto reformei Curții Supreme.
Președintele Poloniei are 21 de zile la dispoziție pentru a promulga sau respinge legea.
Anumite aspecte ale acestei legi votate rapid joi de Camera Inferioară și vineri de Senat sunt considerate neconstituționale de către opoziție, de organizații, magistrați, de Uniunea Europeană și de către Departamentul de Stat al SUA.
PiS, care deține majoritatea în Camera Inferioară și în Senat, apără aceste reforme, indispensabile, în opinia sa, pentru eficientizarea sistemului judiciar și combaterea corupției.
Comisia Europeană a somat Varșovia să le „pună în așteptare”, amenințând cu posibile sancțiuni, care ar putea merge până la suspendarea dreptului de vot al acestei țări în cadrul UE.
Sursa: digi24.ro