În data de 17 aprilie 2018, sub genericul „Rendez-vous francophone”, Consulatul General al României la Gyula, în colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (UVVG) a organizat o manifestare culturală dedicată Zilei Francofoniei, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) din Gyula.
La eveniment au participat peste 150 de persoane, din cadrul comunității istorice românești din Ungaria, dar și oaspeți din România, de la Arad, Oradea sau Timișoara. La eveniment au participat printre alții PS Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și alți clerici din cadrul Episcopiei, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Mihály Zalai, președintele Consiliului Județean Békés, Ștefan Oroian și Aurel Becan, membri ai prezidiului UCRU, Eva Iova Șimon, redactorul-șef al săptămânalului „Foaia Românească”, Gheorghe Marc, președintele Clubului Pensionarilor Români din Gyula, Ioan Tat, președintele Autoguvrnării Românești din Șercad (Sarkad), Ion Budai, fost director al Liceului ”Nicolae Bălcescu”, alte cadre didactice etc.
Din România au participat Aurel Ardelean, președinte și rector fondator al UVVG, Codruța Stoica, prorector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, pr. Ovidiu Duma, reprezentant al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Speranța Milancovici, decanul Facultății de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport la UVVG, Lucian Silaghi, directorul Direcției Județene pentru Cultură Bihor, Anca Stoenescu, inspector școlar general adjunct și alți reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Arad, Cristina Marian și Claudiu Damian, inspectori la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, invitați din Timișoara ș.a.
Evenimentul a început prin cuvintele de salut și de prezentare a importanței francofoniei, adresate de consulul general Florin Trandafir Vasiloni și președintele UVVG Aurel Ardelean, urmate de imnurile Ungariei, României și Franței, dar și de alte piese în limba franceză, precum și cântări pascale, interpretate de Corul „Pro Musica” din Gyula, dirijat de prof. Adrian Bughi.
Programul manifestării a cuprins un program oferit de elevi de la Școala Generală „Lucian Magdu” din Bătania (Battonya), care au interpretat cântece sau povestiri; mesaje despre francofonie (Speranța Milancovici și Codruța Stoica), sau despre beneficiile colaborării între România, Franța și țările francofone (studenți de la UVVG, veniți din Algeria și Tunisia), un recital al artistei Claudia Iuga din Arad, precum și mesaje de apreciere despre acest eveniment, adresate de PS Părinte Siluan, Eva Iova Șimon și președintele CJ Bekes, Mihály Zalai.