În cele trei după amiezi ale zilelor 2, 3 și 4 iunie a fost organizat un program artistic pe care îl întâlnești doar în orășelul de pe Criș, Sebiș. Bineînțeles organizat de primarul tânăr și plin de energie Cristian Feieș, împreună cu cei care alcătuiesc echipa în toate domeniile.
După o perioadă urâtă de pandemie cetățenii aveau nevoie de o întâlnire în această perioadă, iar cei care le păstoresc comunitatea au avut grijă să le rezolve doleanțele.
În cele trei zile în fața primăriei și în Piața Tineretului s-a desfășurat acest program artistic de neuitat unde au participat artiști de valoare, care au făcut câteva mii de participanți să uite de toate problemele. Deschiderea a fost făcută de primarul Cristian Feieș, care a ținut să le mulțumească celor prezenți la acest eveniment artistic și la zilele orașului Sebiș.
„Cu siguranță are să vă placă ceea ce a organizat pentru dumneavoastră”-luând cuvântul, Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a felicitat astfel organizarea primarului Cristian Feieș și a ajutorului său, viceprimarul Marius Turnea. La Sebiș este o echipă!
Nu au lipsit nici comercianții, tot ce ai dorit ai găsit, iar în cele trei zile, la finalul programului, la ora 24:00, s-au organizat focuri de artificii care au luminat orașul precum ziua spre bucuria copiilor, dar și a celor mari.
Așadar în mulțimea spectatorilor auzeai: „De așa primar aveam noi nevoie și să ni-l țină Dumnezeu mulți, mulți ani să ne conducă!”. Un tânăr plin de energie și harnic așa este Cristian Feieș.
Sida Voicu