(FOTO) Zi de mare bucurie duhovnicească la Schitul Moneasa

by Dana B.

Data de 2 iulie a adus comunității din stațiunea Moneasa un moment de mare bucurie sufletească prin prezența Înalt Preasfințitului Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, prezență prilejuită de sărbătoarea hramului Schitului ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Cu emoția specifică întâlnirii Părintelui duhovnicesc, în jurul orelor 09.30, soborul preoților alcătuit din Părintele Arhidiacon Tiberiu Ardelean, Părintele Protosinghel David Ionescu,Părintele Pui Traian, Părintele Suciu și  condus de Părintele Protopop Alexandru Botea l-au întâmpinat în fața Schitului mânați de același gând atât de frumos cuprins în cântarea „Pe Stăpânul și Arhiereul nostru, Doamne îl păzește…”. Odată plinită comuniunea sufletească, în jurul orelor 10.00 a început Sfânta Liturghie la care au participat peste 300 de credincioși, localnici și oameni veniți la tratament în stațiune. O prezență deloc de neglijat a fost aceea a nepoatei fostului protopop din Sebiș Ioan Adam, Maria Brădean, care a încântat atât prin frumosul costum popular cât și prin citirea Apostolului și cântarea unor pricezne care au smuls lacrimi din ochii celor prezenți. „Un înger de fată”, așa cum frumos a descris-o mama sa și cum deja constatasem. Confirmarea faptului că această zi a avut un duh numai al ei a venit din gura unui veteran de 88 de ani, care la finalul slujbei mi-a mărturisit că „A fost o slujbă ca la carte! N-am mai văzut noi așa ceva la Moneasa!”.

De asemenea, la Sfânta Liturghie au participat domnul primar din Moneasa, Nuțu Herbei, domnul deputat Florin Tripa, domnul consilier municipal Cristian Ispravnic, dar și domnul Valeriu Popa împreună cu soția- apropiați și susținători ai multor lucrări efectuate la Schit.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Timotei a ținut un cuvânt de învățătură primit cu mult drag de credincioșii prezenți, după care Monahul Serafim Hotia, ctitorul Schitului, a ținut un cuvânt prin care a mulțumit tuturor pentru prezență, împărtășind celor prezenți faptul că buna colaborare cu domnul Primar Nuțu Herbei și consilierii locali au făcut ca acest hram să fie săvârșit în bună și plăcută rânduială.

„Ce pot spune? Sunt atât de plinit sufletește pentru acest colț de Rai din mijlocul Monesei, încât nu pot găsi suficiente cuvinte de mulțumire către Dumnezeu pentru oamenii trimiși pentru a pune umărul în bunul mers și înflorirea acestui Sfânt locaș. Și dacă astăzi am putut ține acest hram în condiții decente, este pentru că în ultimele două săptămâni, într-un maraton de implicare din partea Primăriei s-a betonat întreaga curte și s-a ridicat Altarul de vară. Aș vrea ca pe această cale să transmit îmbrățișarea unui mare MULȚUMESC tuturor celor care, încă de când acest loc era doar unul plin cu spini, au contribuit cu cărămida credinței lor la ridicarea Schitului. De asemenea mulțumesc Înaltului Timotei pentru încrederea de a mă fi trimis să ridic Casă Lui Dumnezeu în Moneasa, dar și Părintelui Protopop Alexandru Botea pentru grija, sprijinul necondiționat și implicarea în buna rânduială a acestei Case”, a spus Monahul Serafim.

Că lucrurile merg pe făgașul cel bun a fost confirmat și de o altă localnică ce ne-a mărturisit că „Nu am sperat să avem o asemena bijuterie în Moneasa și nu pot decât să felicit pe toți cei implicați în ridicarea și înfrumusețarea acestui binecuvântat loc, iar pentru această Sfântă Liturghie de astăzi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a rânduit a ne bucura de ea”.

 

Facebook Comments