Tot mai mulți arădeni sunt victimele furturilor auto, în ultimele luni, iar astfel de cazuri sunt frecvente în mai toate cartierele din municipiul Arad, așa cum am mai anunțat și la începutul acestui an, iar situația de atunci nu s-a schimbat deloc. Multe dintre victime aleg să nu depună plângere la poliție, din cauza birocrației și poate a lipsei de încredere că oamenii legii vor face ceva în aceste cazuri, mai ales dacă prejudiciul este doar parbrizul spart, fiindcă hoții nu au avut ce fura. În astfel de cazuri, proprietarii aleg să nu se „complice“, să nu mai facă drumuri pe la poliție pentru declarații.
Un astfel de caz a avut loc zilele, în municipiul Arad, în parcarea unui bloc de pe strada Arinului, din Aradul Nou. Hoții au spart un autoturism, dar nu au avut ce fura. Proprietarul se afla în momentul spargerii în Austria și a fost alertat de un vecin. „Nu am foarte multe detalii despre spargere, eu sunt în Austria, m-a sunat un vecin la prânz și mi-a zis ce s-a întâmplat și mi-a trimis fotografiile. A fost poliția criminalistică la fața locului și au luat amprente, etc. și după spusele lor e tentativă de furt. Eu aș dori, prin intermediul dumneavoastră, să trag un semnal de alarmă tuturor locuitorilor din Arad cu privire la cele întâmplate“, ne scrie proprietarul autoturismului.
Din păcate, așa cum spuneam, astfel de spargeri sunt tot mai dese în municipiul Arad și au loc chiar și ziua în amiaza mare.