Duminica a VII-a după Rusalii a așternut înaintea sufletelor credincioșilor din Parohia arădeană Apateu, dar nu numai, un întreit motiv de meditație. Primul, venit de dincolo de veacuri, din Cuvântul Evangheliei în care Mântuitorul, deși vindecă doi orbi și un mut, cere acestora discreție în privința acestor minuni săvârșite, iar celelalte două culese chiar din viața, sacrificiile și jertfele înaintașilor lor, arădeni din Apateu sau din împrejurimi. Mergând pe firul cronologic, se cuvine a aminti mai întâi de plinirea a 110 ani de la așezarea pietrei de temelie a bisericii din Apateu, piatră frumos conturată de credința jertfelnică și dragostea față de Dumnezeu și generațiile următoare a ctitorilor și binefăcătorilor bisericii parohiale. Biserică sub a cărei cupolă credincioșii și-au adăpostit de-a lungul timpului toate bucuriile, nădejdile și necazurile. Și pesemne că tot aici și-au plâns, în urmă cu 70 de ani, frații, soții sau părinții uciși în timpul Răscoalei anticomuniste a țăranilor din 1949.
Motive de meditație culese din faptele înaintașilor și împletite în prezent de credincioșii din Apateu cu bucuria de a le fi putut părtăși cu ierarhul lor, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care în cuvântul de învățătură, a vorbit în primul rând despre credință, smerenie și recunoștință, în contrapondere cu ”spectacolul” și ”publicitatea” prin tehnicile de cucerire și manipulare.
”În toată istoria lumii au existat și oameni bolnavi. Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Matei ne prezintă la Sfânta Liturghie din Duminica a VII-a după Rusalii faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat, în orașul Capernaum, doi orbi și un om mut care avea un demon.
Observăm la prima lectură puterea vindecătoare a Domnului Hristos prin cuvânt și faptă, precum și realitatea că El ascultă rugăciunea celor bolnavi și neputincioși. Totodată, El ne arată importanța credinței în actul vindecării, însă și al primirii unor daruri de la Dumnezeu. În al doilea caz, este evidențiată dragostea de aproapele a celor care l-au adus pe omul mut la Domnul, dar și iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de oameni, pe care îi eliberează de sub stăpânirea celui rău. Mântuitorul Hristos le cere discreție celor doi orbi vindecați, arătând astfel smerenia Sa și învățându-ne pe noi, că atunci când săvârșim fapte bune să nu ne lăudăm, să nu ne mândrim, să nu ne „dăm în spectacol” prin publicitate ieftină.
„Haina lui Dumnezeu este smerenia”, spune Sfântul Isaac Sirul.
Viața noastră în Hristos trebuie să fie slujire în discreție, credință, sfințenie, recunoștință și smerenie, care nu are nimic în comun cu duhul lumii în care trăim, acum când „spectacolul, publicitatea și tehnicile de cucerire și manipulare”, debusolează, discreditează și dezumanizează omul.
Astfel, noi învățăm că Biserica lui Hristos, cler și credincioși, trebuie să mărturisească învățătura Evangheliei împreună cu săvârșirea faptelor bune: alinarea suferințelor, eliberarea de dureri, necazuri și legături care îngreuiază și întristează viața oamenilor”, a spus Preasfinția Sa.
Emoție, recunoștință și rugăciune pentru ctitorii bisericii care au pus piatra de temelie în urmă cu 110 ani și pentru țăranii arădeni uciși acum 70 de ani, în timpul Răscoalei anticomuniste.
”Aici, în Parohia Apateu ne rugăm astăzi cu recunoștință pentru ctitorii bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, care în urmă cu 110 de ani (1909-2019) au început construcția acestui locaș de cult ce dăinuie până astăzi. Ctitorii și binefăcătorii bisericii parohiale au avut credință jertfelnică și dragoste față de Dumnezeu și generațiile de creștini, care s-au rugat și au primit Sfintele Taine în acest locaș sfânt. De asemenea, vom săvârși o slujbă de pomenire pentru toți eroii și luptătorii români din Apateu și împrejurimi, care și-au dat viața pentru credință și țară, și în mod special pentru cei care s-au împotrivit regimului comunist, prin Răscoala anticomunistă a țăranilor arădeni din anul 1949, între care și cei din Apateu, Ateaș, Berechiu, Chereluș, Gurba, Moțiori, Sintea Mare, Șepreuș, Șiclău și Șomoșcheș. Mulți dintre țărani au murit, având convingerea că demonul comunismului nu va lega gura și trupul poporului român în a-și manifesta credința și libertatea. Ei nu au fost orbiți și manipulați de vorbele mincinoase ale regimului ateu. Ochii lor au privit către cer, către Dumnezeu, de unde vine tot ajutorul și binele. Prin rugăciunea și milostenia noastră, le aducem mulțumire și recunoștință, formând o comuniune sfântă, binecuvântată de prezența și harul lui Dumnezeu.”, a subliniat în cuvântul său Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
Din păcate, sângerosul sfârșit de iulie și începutul de august al anului 1949, când cadavrele țăranilor din cele zece sate arădene ridicate împotriva opresiunilor comuniste au fost lăsate câte două sau trei zile pe străzi ”drept exemplu” pentru cei care ar mai fi îndrăznit să nu se supună, iar familiile lor deportate, nu au stăvilit deloc ”demonul comunismului” ci, din contră, s-a întărit cu dorința de a elimina sau reeduca pe oricine ar fi îndrăznit să i se împotrivească. Doar trei luni mai târziu, în data de 6 decembrie a aceluiaș an dându-se startul ororilor de nepovestit ale reeducării de la Pitești…
Dar, atât timp cât nu uităm, atât timp cât le facem vii sacrificiile prin pomeniri și reamintire, putem nădăjdui la un ”mâine” despre care Regele Mihai spunea că ”nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie”. Acel Rege, care chiar și la aproape doi ani de la abdicarea forțată din decembrie 1947 era prezent în inimile țăranilor arădeni, care chiar în mijlocul revoltei lor au strigat pe lângă ”Vrem pâine şi nu mălai!”, ”Vrem libertate!”, ”Jos comuniștii!”, și…”Trăiască Regele Mihai!”.
Dumnezeu să îi odihnească în pace, iar noi să ne învrednicim a păstra vie amintirea jertfei lor!
