Într-o lume în care ne plângem tot mai des de lipsa modelelor, a reperelor, Biserica, în frumoasa ei rânduială, ni l-a așezat înaintea sufletelor, deloc întâmplător chiar a doua zi după sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș. Sfântul Iosif despre care, făcându-i cuprinderea întregii vieți, poate că cel mai frumos lucru pe care îl putem spune este acela de a fi fost părintele duhovnicesc al ortodocșilor din părțile Banatului. Și nu numai. Părinte duhovnicesc care a păstorit, iubit și tămăduit, prin faptă sau cuvânt, credincioșii, purtându-le toate cele ale lor înaintea Tronului Ceresc cu atâta ardoare încât, văzând Dumnezeu multa lui dragoste, a dăruit mângâiere în cele ale vieții, în cele mai neașteptate moduri.
Sfântul Iosif de la Partoș, mitropolitul ajuns Sfânt, pe care, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, aflat astăzi la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, în împreună-slujire cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, l-a zugrăvit în cuvântul de învățătură ca fiind un model de slujire jertfelnică. Un model pentru fiecare dintre noi.
”Biserica întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos a rodit prin harul Duhului Sfânt nenumărați sfinți. De fapt, acesta este și rolul Bisericii de a ne sfinți viața și de a ne pregăti pentru Împărăția lui Dumnezeu. Nu ajungem sfinți prin puterile noastre, ci prin conlucrarea noastră cu harul lui Dumnezeu.
Sfinții sunt oameni care încă din viața lor pământească au bineplăcut lui Dumnezeu, iar după moarte au fost învredniciți de o parte din fericirea veșnică, devenind „casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2,19), „prieteni ai lui Dumnezeu” (cf. Ioan 15,14), după cum îi numește Sfânta Scriptură.
Aflându-ne în preajma Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, așezăm într-o legătură sfântă, jertfa de pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu și sensurile ei pentru om și lume. Această jertfă reprezintă fundamentul sfințirii omului chemat la viața veșnică, prin sfințire și îndumnezeire, pe calea Crucii și Învierii.
Împreună cu Sfinții Bisericii Ortodoxe îi cinstim și pe sfinții români sau pe cei care au venit pe pământ românesc și au slujit Biserica și ființa neamului nostru.
Între ei la loc de aleasă cinstire se află și Sfântul Ierarh Iosif de la Partoș, Mitropolitul Banatului în secolul al XVII-lea.
Copil orfan, călugăr misionar și ierarh jertfelnic, Sfântul Iosif ne învață pe noi, cei de astăzi, să prețuim familia, părinții dăruiți de Dumnezeu și comunitatea parohială sau monahală din care facem parte. Pentru monahi, el reprezintă un model de ascultare, răbdare și smerenie, virtuți valabile pentru toții credincioșii care trebuie să le cultive în mediul în care trăiesc. Și nu în ultimul rând, Sfântul Iosif ne pune la suflet icoana slujirii jertfelnice în Biserica Domnului Hristos.
Indiferent de cum sunt ceilalți oameni (egoiști, indiferenți, răi, zgârciți etc.), Sfântul Iosif ne spune prin viața și sfințenia lui, să fim buni, să dăruim, să iubim, să ascultăm de Dumnezeu și să slujim Biserica cea Una, Sobornicească și Apostolică.
„Dacă îi iubim pe sfinți, să-i imităm”, spune Fericitul Augustin. Cu o inimă curată și minte luminată de har, putem observa în jurul nostru o mulțime de sfinți. Cinstindu-i pe sfinți, noi Îl cinstim în mod indirect pe „Dumnezeu Care este minunat între Sfinții Săi”, a spus Preasfinția Sa.
Să fie întâmplătoare așezarea icoanei vieții Sfântului Iosif spre cinstire chiar a doua zi după Înălțarea Sfintei Cruci? Cu siguranță, nu. Pentru că dacă ieri Preasfinția Sa ne spunea despre Cruce că ”nu este teorie, ci un mod de viață și modelul vieții omului care vrea să ajungă să trăiască în cer”, astăzi, Sfântul Iosif, omul ajuns în cer, vine și face mărturia purtării și înălțării Crucii în așa fel încât ea să devină lumină pentru toți cei care vor să o vadă și să se părtășească de ea. Iar numărul mare de copii, tineri, vârstnici, preoți, ierarhi care au participat astăzi la Sfânta Liturghie din Catedrala Mitropolitană din Timișoara a confirmat, dacă mai era nevoie, că ea, lumina crucii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, este de rară și frumoasă strălucire.
Lumina Crucii sale și moaștele sale aflate în catedrala târnosită de Patriarhul Nicodim Munteanu, în prezența Majestății Sale Regele Mihai I, alături de întreg episcopatul Mitropoliei Ardealului şi reprezentanţi din toate colţurile pământului românesc în anul 1946, poate tocmai pentru a fi făclie și ajutor credincioșilor în negura anilor ce avea să se așeze peste România după 1947.
