(FOTO) S-a inaugurat noul parc din stațiunea Moneasa

by Andreea Radu

Staţiunea Moneasa a fost puternic afectată de furtuna violentă din 17 septembrie anul trecut, toţi copacii din parcul central fiind smulşi sau rupţi de vijelie. După evaluarea pagubelor s-au început demersurile de refacere peisagistică a parcului, lucrările fiind încheiate recent. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, deputatul Florin Tripa, consilieri județeni și alte oficialități au participat astăzi la o ceremonie de inaugurare a parcului din Moneasa în noua sa formă, prefectul mulţumind cu această ocazie tuturor celor care s-au implicat în munca asiduă prin care Perlei Munţilor Apuseni i-a fost redată frumuseţea bine cunoscută.

„Mulţumim Guvernului României pentru ajutorul dat, pentru finanţarea acestor lucrări de refacere, precum şi tuturor celor care au contribuit la realizarea paşilor necesari pentru ca să redăm Monesei frumuseţea obişnuită, chiar dacă având nişte detalii uşor schimbate. Îl felicit pe domnul primari Ioan Herbei pentru implicarea domniei sale, pentru munca pe care a depus-o încă din ziua furtunii care a afectat atât de grav această zonă. Nu în ultimul rând mulţumesc colegilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, dar şi celorlalţi colegi din instituţiile implicate în evaluarea pagubelor şi în toate operaţiunile ulterioare pe care le-am realizat pentru obţinerea fondurilor guvernamentale necesare refacerii obiectivelor distruse de vijelie. Moneasa este pe un drum bun, în mare parte datorită autorităţilor locale dar şi agenţilor economici care propun turiştilor oferte din ce în ce mai atrăgătoare. Felicitări tuturor şi să ne vedem cu bine la toate evenimentele frumoase ce vor fi organizate aici în această vară!” – a declarat Prefect Florentina Horgea, în cadrul ceremoniei desfăşurate astăzi în Staţiunea Moneasa.

„Fiind puternic legat sentimental de Moneasa și apropiat de comunitatea locală, mă bucură cu atât mai mult când stațiunea renaște prin eforturile administrației locale și cu finanțarea Guvernului României. Astfel, a prins din nou contur într-o formă revigorată parcul din Moneasa, atracție turistică distrusă, din păcate, de furtuna devastatoare din cursul anului trecut, care a cauzat atâtea pagube în județul Arad. Acum însă vizitatorii pot admira într-o plăsmuire reîntruchipată unul dintre colțurile verzi ale frumoasei stațiuni“, a spus deputatul Florin Tripa.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate