Am vorbit mereu că omul sfințește locul. Unde este un adevărat gospodar sunt și rezultate pe măsură. Am fost invitat duminică, 30 iunie, la câteva activități în județul nostru, la Zilele comunei Șiria și la deschiderea sezonului estival pe plaja din Ghioroc. Nu mi-am putut închipui să fie o prezență așa de mare. Am avut ocazia să stau de vorbă cu persoane venite din județele Hunedoara, Bihor, Alba, Timiș și Arad, precizând că dumnealor vin an de an când se deschide sezonul. „Domnul primar trece des pe la noi și ne întreabă cum ni se pare plaja, dar să știți că l-am văzut muncind cot la cot cu niște muncitori, ceea ce la noi nu vezi așa ceva“, a precizat o femeie din Deva.
Așadar, duminică a avut loc Ediția a XIII-a Ghioroc Summer Fest, eveniment care a devenit o tradiție în calendarul estival național, organizat de Primăria Ghioroc, Consiliul Județean și Liga Studenților de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. A fost o organizare spectaculoasă, cu tunuri de spumă, zăpadă artificială și bătăile culorilor, care pur și simplu au umplut plaja.
Pe scenă au urcat primarul Corneliu Popi Morodan, vicepreședintele C.J. Arad Ionel Bulbuc și rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, Teodor Cilan, care, la rândul domniilor sale, au urat un bun venit la „Litoralul Vestului” din Ghioroc celor prezenți într-un număr atât de mare, „ceea ce a demonstrat că în continuare le place plaja noastră de la Ghioroc“.
Edilul șef nu se ocupă numai de administrație, ci și de mâncarea gulaș foarte gustoasă, iar viceprimarul servea la masă musafirii invitați la acest eveniment. Foarte frumos din partea lor și a echipei care este alături de ei. Succes în continuare pe plaja de la Ghioroc.
Sida Voicu