”Cine dar va spune/Bucuria multă/Ce-a cuprins pe Maica Domnului Iisus/Când i s-a vestit mutarea Ei la cer”, a străbătut cântare pe întreg pământul, din tinda Bisericii, în seara prohodirii Maicii Domnului.
15 august, Adormirea Maicii Domnului. Și chiar dacă numele sărbătorii, evenimentul în sine, ne-ar putea cuprinde sufletele de acea firească întristare la vremelnica despărțire de Cineva drag, totuși, fiecare în parte și toți împreună, cântând, prohodind și petrecând-o pe Maica Domnului la întâlnirea cu Fiul Său nu facem altceva decât să încercăm a spune ”bucuria multă” a odihnirii sufletului Maicii în brațele Fiului. Și ce imagine ni se dezvăluie din icoana acestei întâlniri dintre Mamă și Fiu!
Biserici, mănăstiri și schituri, credincioși și slujitori ai Sfintelor Altare, începând de ieri, au purces la împletirea nevăzută a unei scări către cer prin florile cântărilor, rugăciunilor și ostenelilor știute sau neștiute cu bucurie așezate înaintea Maicii tuturor.
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, de la Privegherea și Procesiunea ”Drumul Crucii” de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arhiepiscopia Aradului, la hramul Mănăstirii Dobric din Arhiepiscopia Clujului.
Deși despărțite fizic de câteva sute de kilometri, viețuitorii și miile de credincioși care au luat calea celor două mănăstiri pentru a se întâlni în acest Praznic, s-au părtășit de bucuria de a-l fi avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Așadar, seara, înaintea Praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfinția Sa a participat la Slujba Privegherii de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog și la Procesiunea ”Drumul Crucii’, care are o tradiție de aproape un secol. Tradiție născută din evlavia credincioşilor care veneau la această mănăstire din dorința de a-şi spori osteneala şi jertfa închinată Maicii Domnului.
Ziua Praznicului. După sute de kilometri parcurși, altă obște, alți credincioși, dar în același duh al bucuriei de a fi în împreună-rugăciune înălțată către Maica Domnului.
”Praznicul Adormirii Maicii Domnului concentrează întreaga mariologie ortodoxă analizată la Sinoadele Ecumenice III și IV. Despre nașterea ei în Împărăția cerurilor ne vorbește Sfânta Tradiție, învățătură sintetizată în troparul praznicului: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”.
Maica Domnului ne îndeamnă să ascultăm de Fiul ei, Mântuitorul Iisus Hristos și să păstrăm legătura cu Dumnezeu. Ce se întâmplă când nu avem această legătură? Murim cu moarte veșnică. De aceea ne adresăm Maicii Domnului „…cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”.
Știm cu toții că sufletul este nemuritor și trupul se descompune după moarte și așteaptă Învierea cea de obște. Atunci de ce ne rugăm Maicii Domnului să izbăvească din moarte sufletele noastre? Pentru că există și o moarte a sufletului și aceasta este despărțirea lui de Dumnezeu.
Cum moare sufletul nostru? Moare când nu mai crede în Dumnezeu și nu se mai roagă Lui. Mântuitorul spune: „Cine crede în Mine, viu va fi chiar dacă va muri trupește; cine crede în Mine, Eu îl voi învia în ziua de apoi, cine crede în Mine are viață veșnică”.
În al doilea rând sufletul moare, chiar dacă omul este virtuos, moare când nu mai iubește pe Dumnezeu și semenii săi.
În al treilea rând sufletul moare când se află în păcate și patimi grele și nu se mai pocăiește.
Când ne rugăm Maicii Domnului să izbăvească din moarte sufletele noastre, îi cerem trei lucruri:
– să ne dea credință în Dumnezeu (așa după cum poporul român se roagă atât de frumos, când zice: „Ajută-ne Măicuță să ne rugăm mereu; Să credem totdeauna că este Dumnezeu”).
– cerem Maicii Domnului să ne aducă iubire în suflet atunci când este multă ură și dezbinare între noi. Să fie iubire în familii, în parohii, în țară și în lume. Observăm că există în lume puțină iubire și multă deznădejde și ură.
– în al treilea rând cerem ei să ne dea lacrimile pocăinței. Oricât de păcătoși am fi, să nu cădem în deznădejde și să ne rugăm Maicii Domnului să ne ajute, să ne întoarcem la Fiul ei, ca o mamă care iubește pe copii, chiar și atunci când greșesc. De aceea nimeni în lumea aceasta nu poate înlocui rugăciunea Maicii Domnului, care este și Maica Vieții și Maica noastră spirituală.
Evlavia noastră față de Maica Domnului, arătată prin participarea la pelerinaje, procesiuni și slujbe, trebuie să se concretizeze în faptele bune ale credinței, iubirii și nădejdii.
Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru tot ajutorul și să o rugăm, să ne ocrotescă pe calea către viața veșnică din Împărăția Fiului ei”, a fost îndemnul părintesc al ierarhului arădean.
Și cum nimic nu este întâmplător, ce exemplu mai frumos de concretizare a evlaviei ”în faptele bune ale credinței, iubirii și nădejdii” am fi putut avea în ziua acestui Praznic, dacă nu chiar Mănăstirea ”Adormirii Maicii Domnulu” din Dobric? Pentru că citind istoricul construirii acestui Sfânt Locaș, putem vedea cu ochii ceea ce rostim la sfârșitul fiecărui icos din Acatistul acestei sărbători, când rostim ”Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!”. Pentru că, da, numai ”nelăsându-le” Maica Domnului pradă deznădejdii pe viețuitoarele acestei mănăstiri, a fost posibil ca sămânța cea bună căzută între spini să rodească atât de frumos. Pentru Dumnezeu și pentru oameni. Oameni, care astăzi au luat calea acestei mănăstiri, trasformând-o pe drept cuvânt în ”Nicula Țibleșului”.
