Astăzi, 16 iulie 2017, Preasfințitul Emilian Crișanul a fost înscăunat în funcția de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, la Catedrala Veche ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Arad.
Sfânta Liturghie arhierească a început în jurul orelor 09.00 și a fost săvârşită de ÎPS Mitropolit Ioan al Banatului și ÎPS Timotei Arhiepiscopul Aradului împreună cu toţi ierarhii veniţi pentru a scrie această nouă pagină de istorie în Cetatea Aradului: PS Lucian al Caransebeșului, PS Sofronie al Oradiei, PS Nicodim al Severinului și Strehaiei, PS Galaction al Alexandriei și Teleormanului, PS Siluan al Ungariei, PS Timotei Prahoveanul și PS Paisie Lugojeanul.
De asemenea, pe lângă mulțimea de credincioși venită pentru a-l întâmpina pe noul Episcop Vicar au fost prezente și autoritățile locale precum și personalități ale culturii arădene, dar și un apropiat al PS Emilian Crișanul, domnul Secretar de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, care în cuvântul ținut a subliniat importanța momentului și de asemenea a clarificat în câteva cuvinte zvonurile nefondate apărute în ultima vreme legate de impozitarea Bisericii.
Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, a ținut un cuvânt de învățătură care cu siguranță a ajuns la inimile celor prezenți prin împletirea unor binevenite file de istorie, spiritualitate și duhovnicie. În același cuvânt s-a adresat noului Episcop Vicar căruia i-a spus că actul prin care a fost înscăunat este un act de confirmare nu unul de excelență, urmând ca pe cel de excelență să îl primească doar după o muncă rodnică pentru arădeni, iar din tronul în care a fost astăzi așezat să nu uite să vorbească despre popor cu Dumnezeu. Mitropolitului i-a urmat la cuvânt PS Timotei Arhiepiscopul Aradului care i-a urat bun venit noului Episcop, PS Timotei Prahoveanul, iar în final PS Emilian Crișanul care și-a exprimat dorința de a avea o bună colaborare cu arădenii care l-au primit în mijlocul lor.
A fost un moment solemn, însă, din păcate, cu mult prea puțină implicare din partea celor care erau în măsură să organizeze evenimentul și spun asta pentru că o astfel de manifestare cerea, cu siguranță, niște aranjamente florale care să sublinieze solemnitatea momentului, precum și mici aranjamente sau îmbunătățiri în ceea ce privește pregătirea catedralei pentru a-l primi pe noul Episcop. Nu știm dacă a fost rea intenție, dezinteres sau o simplă scăpare a organizatorilor, oricare ar fi fost ei, însă a fost o bilă neagră pe care au aruncat-o, poate, fără să vrea, asupra tuturor arădenilor.
Nu știm, însă, dacă să catalogăm tot ca pe o scăpare cazarea noului Episcop la un hotel bine știut fiind faptul că mănăstirile, cum este cea de la Bodrog de exemplu, au apartament episcopal, unde acesta ar fi putut sta până când noua sa locuință va fi gata, și sperăm noi că nu doar „într-o zi” (cândva) cum spun gurile rele…
Dar, până una alta, gestul făcut de unul dintre preoții arădeni de a da scaunul său unui copil, în timpul slujbei, a venit ca o gură de aer dătătoare de speranță pentru viitor…