Ploaia de miercuri a afectat mai multe localități din județul Arad, inclusiv municipiul. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență, echipajele ISU sau SVSU au acționat sau încă acționează în mai mute localități din județ: în Șiria, pe str. Vlad Tepes. Nr 907, 908, intervine SVSU Șiria cu personal si utilaje, în Sebis, două gospodării sunt inundate, la fel în Livada și Sânleani, în Măderat, acționează SVSU Pâncota, cu 1 ASAS, 2 motopompe, 6 voluntari, 1 buldoexcavator.
În tot acest timp mai multe echipaje ale Direcției Generale Poliția Locală au fluidizat sau, după caz, au restricționat traficul în zonele cu probleme din municipiu:
– b-dul Nicolae Titulescu zona Gemi Center – ambele sensuri de circulație
– intersectia străzilor Felix și Batistei
– strada Pompei
– strada Micșunelelor
– strada Diogene
– sensul giratoriu spre Sânnicolau
– intersecția străzilor Cocorilor și Henri Coandă
– intersecția străzilor Cocorilor și Aprodul Purice
– b-dul Iuliu Maniu
Compania de Apă Arad anunță că a intervenit în această dimineață cu toate utilajele din dotare pentru a limita efectele ploii torențiale. Cantitățile excepționale de precipitații, ca si cele căzute în această dimineață, crează probleme atunci când se manifestă în timp scurt și mai ales în perioade ploioase. Conform ANM, în Arad s-au înregistrat precipitații de peste 60l/mp în această dimineață. Din această cauză, deși Stațiile de pompare au funcționat la capacitate maximă, în unele zone, canalizarea a făcut cu greu față.
La pasajul de la strada Voinicilor s-a intervenit doar pe un singur sens de mers, circulația autovehiculelor fiind oprită doar pentru scurt timp. În zona Gemi Center si la sensul giratoriu spre cartierul Sânicolaul Mic s-a actionat cu vidanje si motopompe. În continuare, Aradul este sub avertizare de ploi torențiale însemnate cantitativ, astfel, echipele Companiei rămân mobilizate pentru a interveni dacă situația o va impune.