(FOTO) O nouă ediție de succes a Festivalului folcloric și târgului meșterilor populari de la Moneasa

by Sida Voicu

 

În cele două zile de evenimente la Moneasa a avut loc “Târgul Meșterilor Populari”, sâmbătă, și “Festivalul-Concurs al Cântecului Popular din Țara Zărandului”, duminică.
Sâmbătă, pe aleea din centrul stațiunii Moneasa, au fost expuse o sumedenie de meșteșuguri: ceramică, icoane, sculpturi din lemn, țesături, viori confecționate în Bihor, împletituri, costume populare tradiționale aduse din diferite centre și desfășurate în cadrul târgului pe parcursul celor două zile.
Meșterii se plângeau că nu au vânzări, iar întrebați care e cauza, unii au ridicat din umeri, precizând că de la un an la altul sunt tot mai puțini meșteri prezenți la acest târg, iar alții au precizat că anul următor s-ar putea să nu mai participe datorită cheltuielilor mari. Un alt meșter a precizat că este invitat la un târg de produse naționale care va avea loc în luna august 2025, în SUA.
În cea de-a doua zi s-a desfășurat “Festivalul-Concurs pentru soliștii vocali”, ajuns la a 54-a ediție. La acest concurs au participat concurenți din mai multe județe: Arad, Alba, Bihor, Botoșani, Călărași, Mureș, Prahova, Suceava și Timiș. Dintre aceștia, mai valoroși s-au dovedit a fi: Andrei Chelba – locul întâi, Emma Crihan – locul al doilea, Daria Costea – locul trei și Roberta Tomșa, căreia i-a revenit premiul special Radio Timișoara. Cu mențiuni au rămas: Casiana Mihuț, Diana Mihuț, Babalian Delia și Andra Sabău. Toți participanții au fost acompaniați de orchestra Rapsodia, coordonată de profesorul Vasile Rus. Pe lângă aceștia, au participat și artiști de mare valoare: Petrică Pașca, Cornelia Căprar Roman, având-o ca invitat special pe artista Mirela Mănescu. Alături le-au fost ansambluri de dansuri, inclusiv din Republica Moldova, întreaga activitate desfășurându-se în teatrul de vară din stațiunea Moneasa. Programul a fost prezentat de doamna Voichița Suba, sufletul portului popular, al cântecelor din zonă și al obiceiurilor de pe Valea Crișului Alb.

Facebook Comments