(FOTO) Noul spital din Lipova este aproape finalizat. Investiția se ridică la 5 milioane de euro

by Florian Popa

În timp ce alții se laudă că ridică spitale fantomă, vezi cazul EXPO Arad, mai sunt administrații locale care chiar construiesc spitale adevărate. Este vorba despre Primăria Lipova, care derulează o investiție de 5 milioane de euro în noul spital al orașului. Fondurile au fost obținute de la Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții.

Noul spital, care va deservi în jur de 65.000 de locuitori de pe toată Valea Mureșului, este finalizat în proporție de 90 la sută, în acest moment lucrându-se la finisajele interioare. Spitalul va beneficia și de un compartiment de primire urgențe, ceea ce este extrem de important pentru Lipova, dar și pentru Valea Mureșului.

„Spitalul orășenesc Lipova, o investiție de aproximativ 5 milioane de euro și cu siguranță cea mai importantă realizare din 1989 și până astăzi, se îndreaptă spre final, stadiul lucrărilor fiind de peste 90%. Ca și construcție este fără doar și poate cel mai modern spital din județ având filtre ultra-violete, gaze medicale prin pereți, filtre de aer, sistem de degivrare a scărilor, instalațiile de încălzire realizate pe bază de cupru medical, camere tehnice specializate, buncăr atomic, două lifturi, rampă pentru salvare, stație de oxigen, panouri solare etc. În ultimele săptămâni, am primit și mobilierul care cuprinde paturi de recuperare, paturi pentru interne, paturi ATI, paturi pentru nou născuți, mese ginecologice etc. și care urmează să fie montat zilele următoare. Mă bucur enorm că un astfel de proiect se va finaliza la Lipova și sper ca acesta să deservească întreaga vale a Mureșului. Doamne Ajută!“, spune primarul Lipovei, Mircea Jichici.

 

Facebook Comments