Comuna Cărand a fost gazda unui eveniment de neuitat, a cincea ediție a întâlnirii „Fiii Satului”, desfășurat în centrul comunei. Încet, încet se apropie încheierea sărbătorilor comunităților. Așa este după o pandemie, când cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a revenit cât de cât la normalitate. Unii edili, cărora le-a păsat de cetățeni, au făcut eforturi și au prevăzut la început de an alocări bugetare pentru sărbători ale comunității.
Ziua a debutat cu o slujbă oficiată de un sobor de preoți, în semn de recunoștință și binecuvântare pentru comunitatea adunată. Apoi primarul Gligor Costuț a deschis oficial evenimentul cu un călduros salut către participanți, îndemnându-i să-și lase grijile deoparte și să se bucure de momentele petrecute împreună.
Prezentatorul spectacolului, Mihai Herțe (Mișu), cunoscut de la Hora TV, a prezentat programul cu entuziasm, încurajând participanții să se alăture dansului și să creeze o atmosferă plină de energie, mai ales în rândul tinerilor.
Pe scena amenajată pentru dansuri și momente artistice, au urcat invitați de onoare precum Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, care a subliniat colaborarea sa constantă cu primarul Gligor Costuț în diferite proiecte. Alți lideri locali, precum primarii din comunele învecinate și alți invitați speciali, s-au alăturat evenimentului, evidențiind solidaritatea și unitatea dintre comunitățile din zonă.
Programul artistic a fost un spectacol diversificat, cu ansambluri folclorice reprezentative, printre care „Druscelele” din Bârsa, „Codrenii” din Groșeni, „Spicul Grâului” din Beliu, „Călușarii” din Aldești, „Țara Zărandului” din Sebiș și „Păstrătorii Tradiției” din Covăsânț. Au urcat pe scenă și soliști vocali talentați, inclusiv Paula Pașca, Forin Budău, Roberta Tomșa, Lucian Crișan, Drămuș Roxana și surorile Moisă. Momentul culminant a fost dat de invitații speciali, printre care Cristian Pomohaci și Otilia Haragoș, împreună cu formația Stângaciu. Orchestra lui Ilie Pașca din Sântana a adăugat măiestrie și ritm evenimentului.
În plus față de spectacol, participanții au avut parte de un spațiu umbrit și răcoros, unde au putut savura răcoritoare și mâncăruri tradiționale din zona respectivă. Prezenți la această sărbătoare au fost politicieni din conducerea filialei PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, deputatul Adrian Alda și secretarul general Florin Tripa.
În concluzie, evenimentul „Fii Satului” de la Cărand a reprezentat o ocazie unică pentru comunitatea locală și pentru cei din împrejurimi să se adune și să împărtășească momente de bucurie și tradiție. Astfel putem afirma că “omul sfințește locul”, fiind vorba în acest caz de domnul primar Gligor Costuț, sub îndrumarea căruia a fost organizat acest eveniment.