(FOTO) Moșii de toamnă. Biserica Ortodoxă face pomenirea celor adormiți

În prima sâmbătă din luna noiembrie, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea morților, pomenire cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă.

Chiar dacă obiceiurile prin care este marcată această zi diferă de la o zonă la alta, toată această diversitate își cunoaște unitatea în slujba Parastasului săvârșit după oficierea Sfintei Liturghii, parastas care face cumva posibilă întâlnirea dinainte de vreme cu toți ai noștri, știuți sau neștiuți, în lumina lumânărilor, în fumul de tămâie, în boabele de grâu care dau forma colivei, și de ce nu, în lacrimi firești de dor.
Părinți, fii, fiice, rude, cunoștințe, plecați, iar alții rămași își  ”dau mâna” în această zi, făcând ca bariera de timp și spațiu să devină abia perceptibilă. Tocmai de aceea păstrarea unor astfel de zile de pomenire este foarte importantă, pentru ca aceste timpuri fără de timp, cu folos rânduite în viețile noastre ancorate în viața Bisericii, să se transforme în spațiu fără de hotar al întâlnirii noastre cu ei, cei plecați, până când noi vom fi ei, iar tinerii noștri noi.
Putem spune, fără să exagerăm, că astfel de zile de pomenire trasează nevăzut un fel de circuit al dragostei între cer și pământ pe care avem datoria a-l păstra cu sfințenie pentru ca, astfel,  nimeni să nu rămână în brațele singurătății.

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți cei dragi ai noștri!

RUGĂCIUNE PENTRU CEI ADORMIȚI

”Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”