(FOTO) Mii de spectatori au fost prezenți la Zilele Comunei Șiria, Ediția a XVII-a

by Sida Voicu

În cele două zile de la sfârșitul lunii iunie, mai precis în 29-30 iunie, s-au desfășurat Zilele comunei Șiria, pe terenul de sport, unde a fost amenajată o scenă frumoasă împodobită cu flori. La acest eveniment, pe durata celor două zile de activitate, s-au perindat în jur de șase mii de spectatori; chiar dacă a fost zile caniculare, asta nu i-a împiedicat pe participanți să ia parte la un program și o activitate care se organizează la Șiria și îți rămâne mereu o amintire plăcută.

Toate acestea arată că această comună are ce este mai important, și anume un primar gospodar și harnic, care bineînțeles și-a format o echipă pe măsură, aflându-se acum la cel de-al cincilea mandat de primar. Având un consiliu local alături de domnia sa, care știe întotdeauna că ei se află acolo ca să reprezinte pe cei care le-au dat votul și totodată pentru binele comunității. Persoana plină de inițiativă și care le susține proiectele prin C.J.A este doamna consilieră județeană Garofița Popa.

Iată ce ne spune domnul primar Valentin Bot: „Ce ați văzut dumneavoastră în cele două zile aici este ca un examen pe care-l dau în fața cetățenilor și le-am pregătit multe surprize. Eu nu sunt genul de om care vine doar să semneze condica și să mă duc în alte părți. Se vede încă de la intrarea în comună activitatea primarului.”

Îi pot număra pe degetele de la o mână câți primari gândesc ca Valentin Bot, să fie clar. Dar să revenim la subiectul nostru de azi, evenimentul ce s-a organizat la Șiria. În prima zi a fost un Concurs Național de interpretare a muzicii vocale românești „Emil Monția” ȘIRIA, canto muzică tradițională, care a fost acompaniată de Orchestra Rapsodia din Arad, condusă de profesorul Vasile Rus. Au fost premiați elevi cu rezultate deosebite în anul școlar 2023-2024, după care au fost jocuri interactive. Anamaria Kiss și Ianis Dehelean au fost invitați speciali, Trupa Epicenter, Mădălin Șerban Păcurar și Dorian Popa. Din 64 de concurenți la Concursul Național de interpretare a muzicii vocale românești „Emil Monția” Șiria canto s-au calificat doar 21, aceștia venind din mai multe zone ale țării: Cluj, Alba, Timișoara, Bistrița, Oradea, București și Arad. Au urcat pe scenă Fanfara Brass Band, Grupul vocal Podgorenii Șiria, Ansamblul folcloric ȘIRIANA Șiria jr, Ansamblul folcloric Doina Crișului Ineu, Ansamblul folcloric Valea Mureșului Săvârșin, Laureați ai Concursului Național de interpretare a muzicii vocale românești Emil Monția 2023-2024 acompaniați de Orchestra Rapsodia din Arad, Ansamblul folcloric ȘIRIANA Șiria, Taina Tamaș, Patricia Petri, Cosmina Mateș.

Au fost acordate titluri de cetățeni de onoare ai comunei Șiria. Au mai urcat pe scenă și Voichița Suba și Alexandru Pop Zărăndan, Daniela Han, Ionuț Langa, Marius Ciprian Pop, Cornelia și Lupu Rednic. La această activitate nu au lipsit răcoritoarele și alte băuturi specifice zonei, mâncare tradițională, ce ți-a poftit sufletul.

De pe scenă, edilul șef a salutat prezența participanților într-un număr atât de mare și a precizat că a știut că va fi așa. Administrația Șiriei a fost, este și va fi la înălțime atât timp cât este păstorită de un adevărat primar, de la care ar trebui să ia exemplu mulți primari. Activitatea s-a încheiat cu un foc de artificii care a luminat toată Șiria.

Sida Voicu

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate