”Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (Luca 24,51).
La 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, prăznuim Înălțarea Domnului la cer. Zi în care sufletele ne sunt luminate, zi în care în locul întristării şi al lacrimilor primim bucurie, zi în care, privind cerul asemeni bărbaților galileeni, ne așezăm în așteptarea venirii Mângăietorului făgăduit pe Muntele Măslinilor. Zi în care, în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1920, ne pomenim eroii neamului. Decizie consfinţită prin alte două Hotărâri Sinodale din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească, iar în 2018 prin sfințirea altarului celui mai mare monument al eroilor români, Catedrala Mântuirii Neamului.
”Praznicul Înălțării Domnului reprezintă împlinirea lucrării răscumpărătoare a omului de către Mântuitorul Iisus Hristos, așezând prin Persoana Sa divino-umană, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, pe omul răscumpărat din păcat și îndumnezeit.
Înălțarea Domnului a făcut posibilă trimiterea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli: „Dacă nu Mă duc Eu, nu va veni Mângâietorul”.
Astfel, noi înțelegem că înălțarea adevărată nu se face decât în Duhul Sfânt care se pogoară.
Prin Pogorârea Duhului Sfânt în noi, înălțarea noastră deasupra grijilor lumești se produce în Duhul Sfânt care lucrează în noi și prin noi.
Înălțarea înseamnă spiritualizarea sau sfințirea noastră. Împărtășirea noastră cu Sfintele Taine și din cuvântul lui Dumnezeu trebuie să producă înălțare.
Avem multe căderi în viața pământească: păcătuim împotriva lui Dumnezeu și a oamenilor. Însă trebuie să ne ridicăm și să ne înălțăm cu ajutorul harului lui Dumnezeu.
Eroii neamului românesc pe care îi pomenim în chip deosebit la Sărbătoarea Înălțării Domnului s-au înălțat prin dragoste, credință și jertfă. Acestea sunt și temelia înălțării noastre către Dumnezeu.
Ce folositor este să trăim o permanentă înviere și înălțare! Să ne ajute Domnul nostru Iisus Hristos ca în Biserica Lui, poporul român să trăiască la înălțime!”, este cuvântul așezat la sufletul credincioșilor de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, aflat astăzi la mănăstirea de metanie, Mănăstirea Neamț, care își serbează hramul.
Și chiar dacă în urmă cu câteva luni, Preasfințitul Emilian ne mărturisea că ”Acasă sunt acolo unde Îl slujesc pe Dumnezeu, Biserica și oamenii. Odată cu alegerea căii monahale, Casa mea este Biserica și în ea mă regăsesc și mă pregătesc pentru veșnicie. Un monah este Acasă acolo unde slujirea i-o cere și este absolut firesc să fie așa.”, cu siguranță, astăzi, în timp de mare sărbătoare, acest ”Acasă” a fost îmbrăcat cu o cu totul altfel de emoție. O emoție, probabil, asemănătoare celei pe care noi, mirenii, o simțim la fiecare întoarcere la casa părintească. Spunem asta pentru că Mănăstirea Neamț este mănăstirea unde Ierahul nostru a fost închinoviat în urmă cu 30 de ani. Locul unde a fost tuns în monahism, hirotonit ierodiacon, hirotonit ieromonah, hirotesit duhovnic, iar ulterior hirotesit protosinghel chiar de actualul Patriarh al BOR, Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Și poate că întoarcerea ”Acasă”, privită în toate sensurile duhovnicești de fiecare în parte și de toți împreună, ”încredințați, prin binecuvântare, că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii”, tocmai în cuprinderea acestui praznic împărătesc și a pomenirii eroilor, ne va descoperi calea reașezării în simplitate, bunătate și normalitate. Și, cine știe, poate că odată reașezați ne vom regăsi și ”înălțați”. Înălțați către Dumnezeu.
HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!
