Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2019. După ce, doar cu câteva zile înainte, ne-am așezat piatra de temelie a parcurgerii noului an bisericesc în sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, astăzi, suntem invitați să ne ”înălțăm crucea”. O zi cu atât mai importantă cu cât potrivnicia vremurilor ne-ar putea zădărnici orice încercare nu numai de a o înălța ci mai ales aceea de a o transforma în lumină. Lumină care ar ajuta la ”pierderea mâhniei”, ar ”uni cele de pe pământ cu cele de sus”, pentru ca într-un final să fie ”apărare tare a cetății” (Acatistul Înălțării Sfintei Cruci).
Ar putea zădărnici, însă cum Crucea este ”păzitoare a creștinilor” și cea care ”lumineză marginile lumii”, astăzi, dintr-un loc mai aproape de cer, de la umbra izvorâtoare de nădejde a crucii monument de pe Muntele Mic, credincioșii care au ales să participe la pelerinajul organizat anual de Episcopia Caransebeșului au înțeles și reafirmat prin prezența acolo că ea, Crucea, este ”pavăza și arma nebiruită” care ”ocrotește și apără cu darul său” pe toți cei care se așează la adăpostul ei.
”Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, desigur că ne duce cu gândul la Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Cruce. Din punct de vedere istoric, această sărbătoare ne aduce aminte de mai multe evenimente: aflarea Sfintei Cruci în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare și înălțarea ei în văzul credincioșilor de către patriarhul Macarie în ziua de 14 septembrie, anul 335; readucerea ei la Ierusalim în timpul împăratului Heraclie (629), după ce a fost răpită de perși. Amândouă, momente care s-au ținut în Biserica Învierii, ctitorită de Sfântul Constantin pe mormântul Domnului Iisus Hristos.
Jertfa și moartea pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, precum și Învierea Lui din morți, reprezintă actul de răscumpărare a persoanei umane, de împăcare a omului cu Dumnezeu și puterea mântuirii. Sfântul Apostol Pavel spune că „Cuvântul Crucii este nebunie pentru cei care pier, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1,18).
În această zi de Praznic, la Sfânta Liturghie este citit un fragment din Evanghelia (Ioan 19) ce relatează Răstignirea Domnului pe Cruce, arătând astfel puterea iubirii jertfelnice a Mântuitorului Iisus Hristos.
Reținem faptul că Mântuitorul anunță propria Sa moarte, dar și Învierea Sa, încât înțelegem că El nu desparte Crucea de Înviere. Puterea Crucii se descoperă prin Înviere, iar taina Învierii stă ascunsă în Cruce: „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”.
Domnul Iisus Hristos moare pentru păcatele lumii pe Cruce, însă aceeași putere a iubirii jertfelnice se manifestă și în taina Învierii Sale. Moartea pe Cruce și Învierea ne descoperă puterea și capacitatea Domnului de a iubi și de a ierta. După Înviere, acestea se văd în Euharistie. Atitudinile acestea trebuie să le avem și noi, oamenii.
Asumarea Crucii de către Domnul Hristos nu rămâne un eveniment istoric, ci un model de lucrare a omului pe pământ, o participare liberă a omului la viața lui Dumnezeu: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze” (Marcu 8, 34).
Într-o societate care se hrănește tot mai mult cu puterea imaginii și a cuvântului distorsionat, Biserica ne propune să trăim nu din imagini trecătoare, învățături și dogme, ci din conținutul lor, adică Hristos Cel Răstignit și Înviat: „Luați mâncați acesta este trupul Meu… Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu…” (Matei 26, 26-28). „Cel ce va mânca trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”(Ioan 6,54).
Puterea Crucii și a Învierii se vede în Biserică, dar și în viața poporului român, răstignit adeseori în istorie, însă înviind datorită credinței lui, a capacității lui de jertfă, de a suferi și nădăjdui. Poporul nostru nu a cucerit și asuprit teritorii străine, ci s-a apărat și a îndurat cu demnitate și credință în biruință. Sfânta Cruce și credința în Înviere au transfigurat poporul român într-un neam de sfinți și eroi.
Sfânta Cruce ne însoțește viața, este semnul libertății după Dumnezeu, ne dă putere de a iubi pe Dumnezeu și semeni. Dumnezeu este mai mult ca oriunde în Cruce. El s-a făcut Cruce pentru noi din iubire.
Crucea nu este teorie, este un mod de viață, este viața lui Dumnezeu pe pământ și este modelul vieții omului care vrea să ajungă să trăiască în cer”, este cuvântul așezat la sufletele credincioșilor de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Este un mod de viață! Pentru că doar transformând-o într-un mod de viață ea ne va dărui măsura ”unității dragostei între cer și pământ”, măsură care, astăzi, a fost întărită de Sfânta Liturghie arhierească oficiată de un sobor de ierarhi, dar și de părtășirea bucuriei de a avea atât de aproape Moaștele Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, dar și de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, copie a icoanei Trihirussa „cea cu trei mâini” de la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos, care se află la Mănăstirea Neamț,
O zi atât de aproape, la propriu și la figurat, de cer, încât, probabil acea voce care striga deunăzi că ”A venit vremea pentru reforma Ortodoxiei” și-a primit cel mai frumos și demn răspuns. Unul cules dintr-un pelerinaj în timpul căruia, credincioșii, preoții, ierarhii și militarii Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere prezenți pe Muntele Mic, rugându-se și pomenind eroii neamului, la cei 100 de ani împliniți de la intrarea administrației românești în Banat, au ”Înălțat Crucea” într-un mod atât de frumos și profund încât acel ”prin acest semn vei învinge” arătat cândva Sfântului Împărat Constantin cel Mare a trecut cu ușurință, pentru fiecare în parte și toți împreună, de la nădejde la certitudine.
Astăzi, ”Preoţi, cu crucea-n frunte”, credincioși, Armata ”cu crucea-n frunte” au urcat pe Muntele Mic, s-au rugat, au pomenit eroii, înălțând crucea poporului român din suflete spre cer.
