Seara zilei de 22 iunie 2017 pare să fi avut același nume pentru mai bine de 5000 de arădeni care au ales să petreacă o seară de neuitat în Cetatea Aradului, sub semnul muzicii pop&rock simfonic. În ciuda norilor și a tunetelor care amenințau serios desfășurarea evenimentului, Cetatea Aradului a început să fie luată cu asalt începând cu orele 19.00, iar încăpățânarea arădenilor de a participa indiferent de condițiile meteo a fost percepută ca atare și singurul nor care a amenințat mai serios auditoriul a plecat rușinat pe acorduri de „Show must go on”.
În ropote de aplauze pe scenă a urcat Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Arad, alături de concert-maestrul Florin Gherghel, corul academic condus de Robert Daniel Rădoiaș și invitații italieni ai ansamblului. Au spus prezent dirijorul Giuseppe Carannante, vechi colaborator al Filarmonicii arădene, Emanuela Loffredo (voce) și Maurizio Pica (chitară), Caranannte și Pica fiind responsabili și pentru aranjamentele simfonice ale melodiilor pop-rock preluate de la Queen, ABBA, Beatles, Cohen, Fogetry, Piazzola și Tina Turner.
Întregul moment a fost rezultatul continuării colaborării dintre Filarmonica de Stat Arad și Ministerul Apărării Naționale, reprezentat prin Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” și Cercul Militar Arad, ziua nefiind una oarecare ci chiar Ziua Regimentului 2 Linie și a Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”.
Cu toate acestea, pentru un arădean acesta a fost un bun prilej pentru a atrage atenția asupra stării în care se află biserica din incinta Cetății și care reflectă atât inconștiența unei administrații urbane cât și indiferența locuitorilor urbei:
„PROTEST! Inteleg si ma bucur ca aradenii s-au delectat la un concert muzical de calitate desfasurat in piata centrala a Cetatii. Sunt invidios ca nu am fost acolo si felicit organizatorii, performerii si spectatorii. Apoi, protestez. Vehement! Mi se pare ca folosirea bisericii, in halul in care se afla, ca parte din decor este un act cultural care frizeaza grotescul. Ne-am intors la cultura ruinelor sau a „ruinurilor,” un curent romantic desuet de acum aproape doua veacuri. Nu se poate! Nu se poate sa nu fi protestat nimeni. Eu unul, as fi orientat scena in orice alta directie sau, si mai simbolic, as fi centrat-o pe cladirea care nu stiu cum de mai sta in picioare. Si as fi invitat audienta la un moment solemn de reculegere. As fi cerut public ca orasul sa-si ingrijeasca patrimoniul. As fi invitat orchestra sa intoneze un requiem, fie si in ritm de jazz. Iar daca n-am inteles eu bine, daca sunt prea batran si impresionabil de iluminarea rosie a fatadei bisericesti de veacuri, imi cer scuze ca nu am priceput simbolismul tacit al momentului. Dar nu cred ca e cazul. Protestele tacite, cu cat mai luminoase sunt, cu atat mai bine reflecta inconstienta unei administratii urbane si indiferenta locuitorilor urbei. In rest, panem et circenses!” a scris pe facebook arădenaul Michael Iovin.
