Vicecampioana ASA Târgu Mureș se confruntă cu probleme dintre cele mai grave și urmează să intre în incapacitate de plată, după ce DNA a cerut instanței blocarea conturilor clubului de fotbal.
În urma acestei decizii, discuțiile privind desființarea echipei au devenit din ce în ce mai aprinse în ultimele ore, iar jucătorii se tem că nu își vor mai încasa salariile. Pe fondul acestei anchete DNA a apărut și informația conform căreia Dan Petrescu ar urma să plece în China, având oferă de la Jiangtsu Sainty, fosta echipă a atacantului Cristian Dănălache.
Ancheta autorităților a avut ca scop investigarea modului în care Primăria orașului a finanțat în ultimii ani echipa ASA Târgu Mureș, urmărind circuitul banilor din fondurile publice în contul clubului.
În luna martie a acestui an, după primarul Dorin Florea, a fost rândul celui care conduce clubul ASA Târgu-Mureş din poziţia de membru al Consiliului Director, viceprimarul Claudiu Maior, să dea cu subsemnatul la DNA. Surse din rândul anchetatorilor susţin că Maior a fost audiat în aceelaşi dosar, privind finanţarea ilegală, de la bugetul local, a echipei de fotbal.
„Conducerea ASA Târgu-Mureș a informat astăzi jucătorii și echipa tehnică asupra faptului că, temporar, conturile clubului au fost blocate în urma controlului ce a avut loc în perioada 2014-2015, la sediul asociației.
Această măsură a blocării conturilor a fost contestată de club în instanță, urmând să se judece solicitarea asociației.
În aceste condiții, conducerea clubului va regândi strategia viitoare a întregii echipe, dar prioritară va fi achitarea restanțelor către jucători și către personalul aflat sub contract. De asemenea, conducerea clubului își reafirmă atitudinea sa de totală transparență și colaborare pentru clarificarea cât mai urgentă a cazului.
Însă, având în vedere că situația juridiciară este în derulare, în acest moment nu putem oferi detalii și informații suplimentare.”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al celor de la ASA Târgu Mureş.
Conform ultimelor informații, unii jucători și-au sunat deja avocații pentru a vedea clauzele din contract și pentru a încerca să rezilieze înțelegerile. Cei mai mulți dintre cei care doresc să plece sunt chiar fotbaliștii care au ajuns la ASA Târgu Mureș în această vară. Mai multe informații vom afla în cursul dimineții de luni.
Sursă: digisport.ro