Unul dintre cei mai buni prieteni ai Lipovei, fostul vicepreşedinte al Bundestagului, Suzanne Kastner, s-a aflat, zilele trecute, într-o nouă vizită în oraşul de pe Valea Mureşului. După ce vreme de câţiva ani, relaţiile au fost extrem de reci, din cauza fostei administraţiei, conducerea actuală a Primărie Lipova a reuşit să refacă relaţia excelentă cu această personalitate a Germaniei, care vreme de şapte ani a ocupat funcţia de vicepreşedinte a Bundestagului, fiind a doua femeie ca putere din Germania, după Angela Merkel. „Am avut mai multe discuţii legate de fondurile europene, de ceea ce dorim să facem în Lipova. I-am prezentat proiectul de la spital, am fost chiar în vizită la faţa locului, iar doamna Kastner s-a declarat încântată de ceea ce a văzut. Am discutat şi despre proiectul integrat pe fonduri europene, ce vizează podul vechi, centrul, Biserica Ortodoxă, dar şi despre Casa de Cultură şi Centrul turistic, pe care le vom demara în curând. Ca o curiozitate, doamna Kastner ne-a mărturisit că şi la ei sunt aceleaşi probleme legate de procedurile foarte greoaie privind fondurile europene“, spune primarul Mircea Jichici. Edilul şef susţine că, în urma discuţiilor, s-a născut o mică dispută constructivă între Suzanne Kastner şi un alt prieten al Lipovei, Willi Gehring, care a sprijinit dotarea spitalului şi a amenajat un parc în oraş. „Doamna Kastner s-a bucurat să audă de sprijinul primit de noi din partea domnului Gehring şi doreşte şi dumneaei să reabiliteze un parc în oraş, în Piaţa Decebal. Mai avem un parc şi pentru un anumit domn consilier, care tot se laudă că a rebilitat nu ştiu ce parc, lucru total fals. Dar, dacă doreşte, putem să-i punem la dispoziţie un parc de care să se ocupe“, spune Jichici. Vineri după-amiază, la Lipova a avut loc inaugurarea unei noi hale a firmei germane Mesko, firmă care se ocupă cu producţia de pensule. „Chiar am discutat cu doamna Kastner despre faptul că în Lipova, 90 la sută sunt investiţii germane, iar firmele continuă să investească. De altfel, pe lângă hala inaugurată vineri, alte două hale vor fi inaugurate în scurt timp de firma Kohline, tot din Germania, care are contracte cu Mercedes, Porsche sau Audi. De o lună le-am eliberat autorizaţia de construţie şi deja sunt aproape gata cu halele“, spune primarul Lipovei.
FOSTUL VICEPRESEDINTE AL BUNDESTAG SUZANNE KASTNER A VIZITAT ORASUL LIPOVA
Facebook Comments
previous post