Fostul rege Juan Carlos, fugit în exil de frica procurorilor, revine în Spania pentru prima oară în 2 ani

by Florian Popa

Fostul rege Juan Carlos al Spaniei, care s-a autoexilat în Emiratele Arabe Unite după mai multe scandaluri de corupție și împotriva căruia fuseseră începute cercetări în 2020, va reveni în țară pentru o scurtă vizită, după doi ani de când s-a refugiat în Orientul Mijlociu, relatează digi24.ro.
Juan Carlos a plecat din Spania în 2020, după ce au fost începute proceduri judiciare pentru dosare de corupție în care era implicat. Trei dintre investigațiile împotriva fostului suveran au fost oprite în martie, însă.
Fostul rege va sosi în Spania, joi, și va reveni în EAU la începutul săptămânii viitoare, urmând să petreacă timp cu familia sa la Sanxenxo, în Galicia, și își va vizita și fiul, regele Felipe al VI-lea, la Madrid.
Conform unui comunicat al monarhiei spaniole, vizita face parte din „dorința rgelui de a-și vizita familia și prietenii din Spania în mod regulat într-un spațiu privat”.
Juan Carlos revine după ce procurorii au renunțat la investigațiile anti-corupție
Revenirea fostului rege vine după ce, în martie, acesta i-a trimis o scrisoare fiului său prin care i-a spus că intenționează să revină în Spania la „momentul oportun”, după ce procurorul general al țării a anunțat că va renunța la investigațiile de corupție împotriva sa.
La acel moment, guvernul spaniol a spus că Juan Carlos datorează explicații publicului din Spania pentru activitățile sale economice.
Juan Carlos a abdicat în 2014, după aproape 40 de ani de domnie. Decizia sa de a renunța la coroană a venit după acuzații serioase corupție, inclusiv legate de o controversată partidă de vânătoare de elefanți, într-un moment în care Spania trecerea printr-o gravă criză financiară.
În iunie 2020, Curtea Supremă a Spaniei a pornit o altă investigație pentru acuzații de corupție ce implicau contracte pentru infrastructura feroviară în Arabia Saudită, din care fostul rege ar fi obținut miliarde de euro, depozitate apoi în conturi private în Elveția.
Totuși, Juan Carlos a negat mereu toate acuzațiile și a spus că se pune la dispoziția procurilor dacă va fi nevoie. În luna august a aceluiași an a părăsit Spania și s-a mutat permanent în Emiratele Arabe Unite, unde locuiește și astăzi.
Juan Carlos a fost Rege al Spaniei în perioada de după dictatura lui Francisco Franco, începând cu 1975 și a fost considerat, pentru multă vreme, simbolul democrației și constituționalismului într-o țară care și-a făcut tranziția la regimul democratic odată cu venirea sa pe tron.

Facebook Comments