În iunie anul trecut, Direcția Națională Anticorupție a trimis în judecată pe Lucian Stoicu, fost primar al comunei Vinga, pentru că ”la data de 14 mai 2013, inculpatul Stoicu Lucian – Viorel a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente în fals, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei unice de sprijin pe suprafață, pentru o suprafaţă de 46,71 ha teren agricol, pe care nu-l deținea în realitate. Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Stoicu Lucian – Viorel a încasat nelegal suma de 25.901,18 lei, cu titlu de plăţi pentru schemele de sprijin pe suprafaţă – SAPS, alocată din Fondul European Garantare Agricolă – FEGA, şi suma de 4.119,14 lei, alocată de la Bugetul Naţional, cu titlu de plăţi naţionale directe complementare – PNDC 1 (culturi în teren arabil). Agenţia de Plăţi şi Intervenţie din Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 30.021, 32 lei”.
În ședința de ieri Tribunalul Arad a hotărât achitarea inculpatului Stoicu Lucian de acuzațiile de fals în acte conform Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, deci procurorii DNA au înregistrat o primă înfrângere. Conform hotărârii Tribunalului Arad sunt 10 zile pentru dreptul de apel, din partea părților implicate.