Fostul preşedinte american Bill Clinton, în vârstă de 73 de ani, va lansa în 2021 un nou roman poliţist, ”The President’s Daughter” (”Fiica preşedintelui”), scris împreună cu autorul James Patterson, cu care a colaborat anterior şi la redactarea volumului ”The President is Missing”, informează AFP.
”Să lucrezi cu Bill Clinton este una dintre reuşitele carierei mele şi sunt încântat să pot colabora din nou cu el. Sunt fericit să anunţ al doilea roman scris împreună, ‘The President’s daughter’, pe care aşteptăm cu nerăbdare să-l aducem în faţa cititorilor”, a scris joi pe Twitter James Patterson.
În 2018, Patterson a scris împreună cu fostul preşedinte democrat ”The President is Missing” (”Preşedintele a dispărut”), un roman care relatează un atac informatic la Casa Albă.
Vândut în peste trei milioane de exemplare, acel roman va fi în curând adaptat într-un serial de televiziune, cu actorul David Oyelowo în rolul principal, potrivit paginii de internet a editurii Alfred A. Knopf.
Noul roman scris în colaborare de Bill Clinton şi James Patterson va fi publicat de editurile Knopf şi Little, Brown în iunie 2021 şi spune povestea unei tentative de răpire a fiicei unui fost preşedinte, potrivit unui rezumat al editorilor. Nu se ştie dacă Bill Clinton s-a inspirat de la fiica sa, Chelsea, ea însăşi autoare a mai multor cărţi pentru copii.
”Nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş putea realiza o carte împreună cu un maestru al scrisului aşa cum este Jim, în niciun caz două”, a declarat Bill Clinton într-un comunicat al editorilor, citat de presa americană. ”Cred că cititorilor le va face la fel de mare plăcere să citească ‘The President’s Daughter’ pe cât mi-a făcut mie să lucrez la redactarea cărţii”.