Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la zece ani închisoare pentru abuz în serviciu, însă decizia nu este definitivă.
Potrivit deciziei instanței, Necolaiciuc a primit două pedepse de 10 ani, respectiv 7 ani închisoare, acestea fiind contopite cu o altă pedeapsă de 4 ani și 6 luni dată într-un alt dosar, urmând ca el să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani.
În același dosar au fost condamnați și complicii lui Necolaiciuc, persoane din fosta conducere a CN CFR sau șefi de servicii: Mihail Gabriel Misir — 8 ani închisoare, Viorica Olăeru — 8 ani, Ilie Vlăduț — 6 ani, Dragoș Vasile Vlăduț — 6 ani, Ana Maria Matei — 6 ani, Octavian Costea — 6 ani, Alexandru Nicolae — 5 ani, Marius Iliușcă — 6 ani, Ovidiu Lucian Nicula — 5 ani, toate pedepsele fiind cu executare.
Pe latură civilă, instanța a dispus ca inculpații să plătească în solidar către partea civilă CN CFR peste 38 milioane lei; părții civile Societatea de Administrare a Activelor Feroviare suma de 10.697.477 lei; părții civile CN CF „CFR” SA sumele de 29.952.373 lei și 3.530.653 lei; părții civile Ministerul Transporturilor ca reprezentant al statului român în calitate de unic acționar al CNCF CFR SA suma de 7.550.470 lei; părții civile CN CF „CFR” SA sumele de 7.162.808 lei și 6.190.121 lei.
Judecătorii au menținut sechestrul asigurător pus pe un imobil al lui Necolaiciuc compus din 3 camere situat în Cîmpulung Moldovenesc și pe sume de bani deținute de acesta la bănci, precum și pe bunurile celorlalți inculpați.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Mihai Necolaiciuc, fost director general al Companiei Naționale a Căilor Ferate Române (CN CFR) în perioada iulie 2000 — octombrie 2003, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în februarie 2008, pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și utilizare a creditelor în alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane euro.
În același dosar au fost deferiți justiției complicii lui Necolaiciuc, persoane din fosta conducere a CNCFR sau șefi de servicii — Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Ilie Vlăduț, Dragoș Vasile Vlăduț, Ana Maria Matei, Octavian Costea, Țolea Adrian (decedat), precum și administratori ai unor firme — Marius Iliușcă și Ovidiu Lucian Nicula.
Procurorii îl acuză pe Necolaiciuc că a angajat CN CFR într-o serie de relații contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul companiei, cu încălcarea prevederilor legale, produse, bunuri și servicii care fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ și nefolositoare companiei.
Potrivit DNA, prin aceste operațiuni a fost creat un prejudiciu de 58.066.318 lei (18.368.442 euro, calculat la cursul de schimb aferent perioadei de referință) în dauna CNCFR.
Din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective, 14.306.231 lei (4.525.570 euro) au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeană de Investiții (BEI), care era destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamități naturale.
Bunurile, produsele și serviciile achiziționate au reprezentat panouri de afișaj în stațiile CFR, un sistem de monitorizare a 100 km de traseu de cale ferată, cuplaje electrice, schimbătoare de cale ferată (macazuri), motorină și soluție de ignifugare. Din probatoriu a rezultat că furnizorii erau societăți care nu aveau autorizație de furnizor feroviar AFER pentru livrarea de bunuri și servicii către CNCFR. Mai mult, acestea erau fie firme paravan — care desfășoară o activitate aparentă, în realitate neavând personal calificat și nici posibilități tehnologice pentru a furniza serviciile în cauză — fie firme fantomă (firme fără activitate, având sedii fictive). S-a dovedit că o parte din administratorii acestor firme erau persoane cu antecedente penale.
Contractele referitoare la serviciile și produsele au fost încheiate de Necolaiciuc în complicitate cu celelalte persoane din conducerea CNCFR inculpate, fără a exista o decizie a adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație, a unui proiect sau referat de necesitate, a unui studiu de fezabilitate sau a unui buget aprobat.
Mihail Gabriel Misir, șeful Serviciului Achiziții, devenit ulterior Serviciul Aprovizionare, din Direcția Comercială a CN CFR în perioada 1 septembrie 1999 — 26 noiembrie 2001, șef al Direcției Comerciale, funcție pe care a ocupat-o până în 16 decembrie 2003, este acuzat de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Viorica Olăeru, șef al Direcției Economice în perioada noiembrie 2001 — octombrie 2003, este acuzată de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.
Ilie Vlăduț, planificator principal în perioada 1998-2001 și, ulterior, inspector de specialitate până în anul 2003, ambele funcții fiind în cadrul Serviciului Aprovizionare din subordinea Direcției Comerciale, este acuzat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.
Dragoș Vasile Vlăduț, șef al Serviciului Aprovizionare (în perioada noiembrie 2001 — februarie 2003), este acuzat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.
Ana Maria Matei, șef al Direcției Comerciale în perioada decembrie 2000 — aprilie 2001, șef al Direcției Economice în perioada aprilie — noiembrie 2001, este acuzată pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.
Octavian Costea, consilier juridic în cadrul Direcției Comerciale (ianuarie 2001 — ianuarie 2004), este acuzat de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.
Marius Iliușcă, administrator al unei firme, este acuzat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.
Ovidiu Lucian Nicula, administrator al unei firme, este acuzat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.
Sursa: agerpres.ro