Fosta regină Sofia a Spaniei a fost internată într-un spital din capitala ţării sale, Madrid, din cauza unei infecţii urinare, a anunţat presa spaniolă, citată de tvrinfo.ro. Fosta regină spaniolă, în vârstă de 85 de ani, se simte bine în aceste circumstanţe, iar recuperarea ei progresează bine, au relatat miercuri cotidianul El Pais, agenţia de presă Europa Press şi alte companii mass-media din Spania, citând o declaraţie a casei regale spaniole.
Fosta regină Sofia a asistat luni la o înmormântare la Madrid alături de soţul ei, fostul rege Juan Carlos. Astfel de apariţii publice comune au devenit rare în ultimii ani.
Familia regală spaniolă a accentuat faptul că deocamdată nu este cunoscut momentul în care mama actualului rege al Spaniei, Felipe al VI-lea, va putea să părăsească spitalul Ruber International din Madrid şi că externarea ei va depinde de progresele înregistrate în procesul de recuperare medicală.
Potrivit agenţiei de presă EFE, regele Felipe al VI-lea şi-a vizitat mama, miercuri, la această clinică. Regina Sofia şi-a menţinut programul de evenimente în ultimele săptămâni, pe care intenţionează să îl reia vinerea viitoare, cu o vizită la o bancă de alimente.
Fosta regină Sofia a Spaniei, internată într-un spital din Madrid
Facebook Comments