Focar de infecție cu coronavirus la Centrul de îngrijire și asistență Pecica. 14 persoane internate au fost depistate pozitiv

by Andreea Radu
Un nou focar de coronavirus a fost descoperit în urma testării celor de la Centrul de îngrijire și asistență Pecica din județul Arad.
Testările au fost efectuate după ce una dintre persoanele cu handicap, internate aici, a fost transportată de urgență la spitalul din Arad și a decedat în aceeași zi, testele confirmând faptul că a fost infectată cu COVID 19.
În acest centru sunt la ora actuală 48 beneficiari și 13 angajați. După ancheta epidemiologică, în 14 cazuri dintre cazurile testate s-a stabilit că persoanele sunt internate cu coronavirus, au declarat surse medicale pentru PRESSALERT.ro. Urmează ca autoritățile să decidă ce se va întâmpla cu aceste persoane.
„Din informațiile preliminare pe care le avem este vorba atât de personal, cât și de beneficiarii centrului. Noi am descoperit în urma unei decizii locale a Direcției de a testa atât personalul, cât și beneficiarii, chiar dacă sunt asimptomatici. Adică nu am respectat metodologia și iată că identificăm asfel de focare. Nu numai la Pecica am găsit, ci și în alte centre, testând beneficiari asimptomatici”, a declarat Horea Timiș,  șeful DSP Arad.
”La ora actuală, o echipă DSP de inspectori și epidemiologi s-au deplasat în acel focar și, împreună cu cei de la Direcția de Asistență Socială, urmează să identifice tipul de persoane și gradul de handicap pe care îl au”, a adăugat acesta.
Facebook Comments