Consilierii județeni PSD vor solicita, în prima ședință a Consiliului Județean Arad, constituirea unei comisii de anchetă, care să analizeze neregulile grave de la Compania de Apă, semnalate în ultima perioadă de presa din Arad.
Consilierii județeni PSD vor solicita înființarea unei comisii de anchetă, care să verifice situația de la Compania de Apă. Trebuie să vedem în primul rând legalitatea disponibilizărilor din ultima perioadă, cum au ajuns să fie puși pe liber oameni care muncesc, în timp ce pensionari sau membrii de partid au rămas în continuare pe funcții, deși taie frunze la câini. Acea comisie va trebui să analizeze situația disponibilizării vidanjorilor și a șoferilor de pe vidanje, caz prezentat de presă, existând suspiciuni că la mijloc e vorba de externalizarea serviciului către o firmă de casă.
Vom cere, totodată, să se analizeze situația financiară de la Compania de Apă. Nu e posibil ca o societate care deține monopol la nivel de județ, pe apă, canalizare, o societate care încasează bani și de pe apa de ploaie și care are printre cele mai mari tarife din țară să ajungă în situația de a nu mai avea bani de salarii, fiind nevoie de o rectificare a bugetului. Avem de-a face ori cu incompetența crasă a celor care conduc această societate, ori cu jefuirea unei firme a Consiliului județean. Oricare dintre variante ar fi, este foarte grav ceea ce se întâmplă la Compania de Apă, iar în urma verificărilor va trebui să luăm măsuri de urgență, pentru a opri sifonarea banului public“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.