Florin Tripa: ”Tânăra generaţie reprezintă o prioritate pentru Guvernul României”

by Andreea Radu

Guvernul PSD demonstrează încă o dată că preocuparea sa de bază este aplicarea măsurilor cuprinse în programul de Guvernare şi repectarea promisiunilor făcute românilor. În acest spirit, Executivul va demara un program de credite fără dobândă pentru tinerii şomeri pentru educaţie, sănătate, sport şi cultură. Programul „Investește în tine” urmează să fie adoptat în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.

„Tinerii sunt viitorul României, resursa strategică a țării, pentru care Statul Român are datoria să asigure toate condițiile unei vieți decente și prospere. Doar prin crearea de noi locuri de muncă, prin îmbunătățirea calității și a accesului la educație, prin susținerea familiei tinere, prin stimularea natalității putem asigura noilor generații un viitor aici, acasă, în România. Iar eforturile Guvernării social-democrate se îndreaptă tocmai în această direcţie. Programul „Investește în tine” se adresează în mod special tinerilor, dar nu numai. Se referă la investiţiile pe care o persoană le poate face în propria sa dezvoltare, adică în propria educaţie, cultură sau sănătate. Acest program va include şi investiţiile în dezvoltarea personală a membrilor familiilor beneficiarului. Concret, tinerii între 16 și 26 de ani vor putea obține credite de 40.000 de lei, la care se adaugă încă 20.000 de lei dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului. Mai mult decât atât, persoanele între 26 şi 55 de ani vor putea obține credite de 35.000 de lei, care pot fi extinse cu 20.000 lei, în aceleaşi condiţii. Prin acest tip de măsuri, Guvernul vizează categoriile vulnerabile, încercând să stopeze prin măsuri concrete exodul tinerei generaţii din ţară şi să adreseze dificultăţile tinerilor cu venituri reduse în finalizarea studiilor, precum şi să diminueze dificultăţile de angajare şi reconversie profesională pentru cei apropiaţi de 55 de ani.”, afirmă deputatul PSD Arad Florin Tripa.

 

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate