Deputatul PSD Florin Tripa este bucuros că legumicultorii din judeţul Arad încep să întrevadă beneficiile programului naţional de susţinere a producţiei de tomate. Astfel, conform statisticilor emise de Direcţia pentru Agricultură Arad, peste 200 de producători legumicoli s-au înscris deja în program.
„Este extrem de important ca toate punctele din Programul de Guvernare, precum şi etapele lor succesive de implementare, să ajungă la nivelul comunicării în mod nedistorsionat la cetăţeni. Toate aceste măsuri sunt gândite pentru a veni în sprijinul românilor, în cazul de faţă, în mod particular ca un suport pentru producătorii de legume. Am pornit de la ideea că femierii români trebuie să aibă şanse egale faţă de cei europeni, în condiţiile în care obiectivul central este ca agricultura să devină în cel mai scurt timp un motor esenţial de creştere a economiei româneşti. Sigur că mai sunt de pus la punct o serie de aspecte, şi aceasta chiar la nivel legislativ, pentru că, din păcate, lipsa unor forme asociative îi împiedică pe legumicultori să încheie contracte cu marile supermarketuri din ţară. În acelaşi timp, bineînţeles că ţine şi de noi cei care cumpăm, şi simţim româneşte, să sprijinim producţia autohtonă, gândindu-ne în acelaşi timp să dăm copiilor noştri mâncare sănătoasă. Este, dacă vreţi şi o chestiune de patriotism local, mai ales în judetul Arad, unde există o tradiţie legumicolă bogată şi mai ales localităţi cu notorietate în cultivarea şi comercializare roşiilor. Lucrurile încep să se mişte şi în judeţul nostru iar statistica pe care am solicitat-o de la Direcţia pentru Agricultură Arad nu poate decât să mă bucure, în sensul că legumicultorii noştri au început să conştientizeze beneficiile programului naţional de susţinere a producţiei de tomate. Sunt optimist că tot mai mulţi legumicultori le vor urma exemplul.”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa