Florin Tripa: „Staţiunea Moneasa este cuprinsă în master-planul Guvernului pe turism”

by Dana B.

Deputatul social-democrat arădean Florin Tripa salută decizia Guvernului României de a cuprinde staţiunea Moneasa în master-planul pe turism. Prin această decizie, în staţiunea arădeană vor avea loc investiţii masive, iar scopul va fi acela de a pune Moneasa în circuitul internaţional.

„De-a lungul ultimelor luni, atât eu cât şi colegii mei parlamentari ai PSD Arad am făcut tot posibilul pentru a veni în sprijinul staţiunii Moneasa. L-am sprijinit şi încurajat pe primarul comunei Moneasa, Ioan Nuţu Herbei, în eforturile sale de a dezvolta staţiunea. Decizia Guvernului României de a include staţiunea arădeană în acest master-plan pe turism nu poate decât să mă bucure. În condiţiile în care PNL şi conducerea Consiliului Judeţean Arad nu fac altceva decât să saboteze proiectele administraţiei locale din Moneasa, iată că Guvernul României vine în sprijinul staţiunii. După ce prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Guvernul României a aprobat modernizarea drumului Bârsa-Moneasa-limită cu judeţul Bihor, iată că acum, prin acest master-plan pe turism Staţiunea Moneasa este din nou în atenţia Guvernului. Prin acest master-plan, în staţiunea Moneasa se va amenaja un «Aventura Parc». Parcul de aventură reprezintă o formă de promovare a activităţii sportive având şi un rol recreativ, pentru care, în ultima perioadă, există o cerere tot mai mare în ţara noastră. Sunt convins că acest parc va fi pe gustul turiştilor din Moneasa, dar va atrage şi alte categorii de vizitatori în staţiunea de la poalele Munţilor Codru-Moma”, a declarat Florin Tripa, deputat PSD Arad.

 La rândul lui, Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa, se arată încântat de reuşita administraţiei pe care o conduce.

 „Am avut discuţii chiar cu ministrul Turismului, împreună cu deputatul Florin Tripa, iar proiectul expus de noi a avut câştig de cauză, semn că reprezintă un plus pentru staţiune. Sunt bucuros că proiectele de dezvoltare pentru Moneasa sunt sprijinite de Guvernul României şi de parlamentarii arădeni ai Partidului Social Democrat”, a spus Ioan Nuţu Herbei.

 

Facebook Comments