“PSD prezintă un candidat redutabil pentru primăria comunei Almaş, Florin Popa, un veritabil gospodar, care va aduce adevărata schimbare în localitate.”, spune secretarul executiv al PSD Arad, deputatul Florin Tripa.
„Locuitorii comunei sunt sătuli de promisiunile fără acoperire ale clanului Avram şi de debandada şi lipsa de transparenţă din primărie. Pentru că de la comunicarea cu cetăţenii vrea să pornească Florin Popa, de la legătura simplă, deschisă cu membrii comunităţii şi problemele lor. În prezent locuitorii din Almaş nu ştiu pe ce se cheltuie banii lor, nu au idee cât s-a plătit pentru asfaltarea unei străzi sau cât a costat o lucrare ori alta. După 11 iunie, asemenea practici vor înceta iar Florin Popa intentionează să organizeze întâlniri cetăţeneşti cel puţin odată la 6 luni, în care oamenii să-şi expună păsurile iar administraţia locală să-i informeze asupra proiectelor curente şi mai ales ce bani publici s-au cheltuit.
O altă realitate dureroasă este şi faptul că Almaşul a suferit masiv la capitolul investiţii, şi asta din două motive, pe de o parte lăcomia celor care au condus comuna şi care au închis ochii la lucrările de proastă calitate. Iar pe de altă parte, lipsa de viziune a administraţiei PNL, care de ani de zile stă cu mâna întinsă la judeţ, fără a încerca să atragă fonduri europene sau guvernamentale.
Sub administraţia Popa, după alegerile locale, vine şi şansa unui Guvern condus de PSD şi bineînţeles sprijinul necondiţionat în limite legale al parlamentarilor social-democraţi de Arad. Sunt o serie întreagă de aspecte de rezolvat la Almaş de la construcţia de grădiniţe, cămine culturale şi până la iluminatul public, proiecte care se pot realiza toate pe fonduri europene. Iar după 11 iunie Florin Popa va demonstra că poate aduce adevărata schimbare.”, afirmă deputatul Florin Tripa.