FLORIN TRIPA: MRU SFIDEAZA ARADENII

by webeditor

PSD Arad constată lipsa de respect a senatorului Mihai Răzvan Ungureanu faţă de cetăţenii Aradului, în condiţiile în care acesta nu a binevoit nici măcar să se deplaseze duminică pentru a vota în oraşul de pe Mureş. „Nu că am fi miraţi de atitudinea preşedintelui Forţei Civice, de la începutul mandatului comportamentul său a denotat indiferenţă, dispreţ şi lipsă de implicare faţă de arădeni. Am recunoscut în toată perioada acea demagogie distantă ce i-a caracterizat şi scurta sa carieră de premier dar şi aroganţa specifică, în discursuri şi abordări ridicole, lipsite de substanţă şi fără obiect. În condiţiile în care MRU nu este în stare să găsească în Arad clădirea teatrului sau catedrala, fără GPS, sau fără a fi dus de mână de Gheorghe Falcă nu cred că constituie o surpriză pentru nimeni de ce electoratul arădean s-a decis să-l sancţioneze la alegerile europarlamentare, ignorând cu bună ştiinţă oferta electorală a Forţei Civice. E greu de crezut că cineva, complet străin de spiritul acestui oraş, care a a ajuns senator, după ce a fost plimbat ca o mascotă prin oraş de Falcă are tupeul să vorbească în numele arădenilor. Amândoi încearcă să iasă în faţă cu acelaşi tip de discurs distructiv, negativist, încercând să deturneze atenţia de la temele reale ale urbei. Auzim doar poveşti de adormit copiii numai bune de a masca un eşec electoral răsunător. Ungureanu nu cunoaşte nici măcar tangenţial problemele acestui oraş, nu a mişcat un deget pentru cetăţenii lui şi pe deasupra nici măcar în ceasul al doisprezecelea nu a binevoit să se deplaseze la Arad pentru a vota, dintr-un bun simţ elementar, în oraşul în care a fost ales senator şi pe care ar trebui să-l reprezinte”, a afirmat Florin Tripa, secretar executiv PSD Arad.

Facebook Comments