Florin Tripa: „Ministerul Educației va aloca fonduri pentru finalizarea Palatului Copiilor“

by Andreea Radu

Deputatul PSD Florin Tripa a solicitat ministrului Educației, Valentin Popa, în urmă cu o lună, explicații cu privire la soarta noului Palat al Copiilor din Arad, proiect început în urmă cu zece ani, dar care nici astăzi nu a fost finalizat. În răspunsul transmis de Ministerul Educației, Valentin Popa anunță că instituția pe care o conduce dorește să aloce fonduri încă din acest an, pentru finalizarea acestor lucrări.

 Am adresat în urmă cu o lună Ministerului Educației o întrebare legată de noul Palat al Copiilor din Arad și, totodată, am solicitat explicații cu privire la blocarea acestei investiții. Din răspunsul primit din partea domnului ministru Valentin Popa reiese preocuparea constantă a Ministerului Educației pentru realizarea acestui obiectiv în municipiul Arad. Reprezentanții ministerului susțin că au fost o serie de modificări la proiect, intervenite în anul 2016, în urma cărora a rezultat o suprafață desfășurată suplimentară, atât la Palatul Copiilor, cât și la sediul Inspectoratului Școlar, de peste 2000 de metri pătrați. Aceste modificări au generat, bineînțeles, costuri suplimentare neașteptate, dar și în această situație, s-a reușit în cursul anului 2017 finalizarea în totalitate a sediului Inspectoratului Școlar și a corpului anexă, proiectat în 2016. De asemenea, lucrările la nivel de infrastructură la Palatul Copiilor sunt finalizate în proporție de 100 la sută, iar la nivel de suprastructură în proporție de 85 la sută, fiind în curs de realizare închiderile perimetrale și lucrările de instalații.

Ministrul Educației mi-a transmis că va face toate demersurile pentru ca acest Palat al Copiilor să fie finalizat într-un timp cât mai scurt. Există șanse mari ca în urma rectificării bugetului de stat pe 2018, să se aloce fondurile necesare chiar în acest an. După aprobarea rectificării, voi lua din nou legătura cu Ministerul Educației, alături de colegii mei parlamentari ai PSD Arad, pentru a încerca să obținem finanțarea necesară, iar acest obiectiv atât de important pentru învățământul arădean să fie dat în folosință cât mai curând posibil “, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

 

 

Facebook Comments