Florin Tripa: „Liberalii de la CJA sifonează banii arădenilor cu lucrări de mântuială, cum e drumul Seleuș-Pâncota“  

by Andreea Radu

Reprezentanții PSD Arad au tras mai multe semnale de alarmă, în toamna anului trecut, cu privire la proasta calitate a lucrărilor de pe drumul Seleuș-Pâncota. Din păcate, cele spuse de social-democrați s-au adeverit, iar drumul respectiv este plin de gropi, la nici două luni de la deschiderea circulației.

„Drumul Seleuș-Pâncota este cel mai bun exemplu de sifonare de fonduri de la Consiliul Județean Arad, condus de reprezentanții PNL. Colegii mei au arătat în mai multe rânduri faptul că materialele folosite la reabilitarea acestui drum nu sunt de calitate, s-au făcut probe de laborator, care au arătat că avem dreptate, dar șefii CJA nu au ținut cont de aceste observații și au ales să meargă mai departe cu această lucrare de proastă calitate. Ba mai mult, au sărit în apărarea constructorului, din motive pe care le putem bănui, au refuzat constituirea unei comisii, care să verifice calitatea lucrării, iar la începutul lunii decembrie, un consilier liberal se băteau cu pumnul în piept că drumul este impecabil.

Iată că lucrurile nu stau așa, iată că șefii CJA, Marinel Cionca și gașca sa, și-au bătut din nou joc de banii arădenilor, care s-au dus către o firmă atât de dragă PNL, dar și fostului PDL. După nici două luni, drumul Seleuș-Pâncota este în reparații pentru a doua oară, iar joi angajații firmei respective plombau gropile apărute în carosabil. Putem spune, fără nicio ezitare, că Marinel Cionca și compania au furat banii arădenilor, bani care au ajuns în conturile unei firme de casă și n-ar fi exclus să aflăm într-o zi că au fost direcționați și spre alte buzunare. Poate nu ar fi rău ca reprezentanții Curții de Conturi să facă o verificare în acest caz, iar vinovații să fie nevoiți să dea banii înapoi. Poate în acest fel, liberalii de la CJA vor învăța că nu se pot înfrupta la nesfârșit din banul public, din banii arădenilor, care sunt cheltuiți pe lucrări de mântuială, care nu țin nicio iarnă“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

 

Facebook Comments