Începând cu data de 1 martie 2018, fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă, în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, dar și fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologică pot să solicite la APIA plățile compensatorii de dezvoltare rurală prin cererea unică de plată. Alocările acestor măsuri depășesc 2,6 miliarde EURO.
„Mulți politicieni din opoziție au râs de modul în care acționează ministrul Agriculturii, Petre Daea, dar iată că în cele din urmă, vedem că lucrurile se mișcă tot mai bine în acest domeniu. Spre deosebire de perioada în care fostul Comisar European pentru Agricultură Dacian Cioloș se afla la conducerea Guvernului României, iar fermierii își primeau subvențiile cu întârziere de un an, de când e Petre Daea la conducerea ministerului asistăm la multe premiere în domeniu. În luna octombrie, pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, APIA a acordat plăţi în avans în cadrul tuturor schemelor de plăţi, iar acum, începând cu 1 martie, fermierii au la dispoziție subvenții în valoare de 2,6 miliarde de euro. În funcție de combinația de pachete accesate, nivelul plăților cumulate poate fi cuprins între 119 – 449 euro/ha/an pentru perioada de conversie și între 153 – 483 euro/ha/an pentru perioada de menținere a practicilor de agricultură ecologică. Modul exemplar în care ministerul Agriculturii interacționează și asigură sprijinirea fermierilor români ilustrează perfect zicala ,,omul sfințește locul”. Ministrul Daea și programul de guvernare pe care-l aplică se dovedesc cheia unui veritabil succes în domeniu“, declară deputatul PSD Florin Tripa.