Florin Tripa: ”Drumul Seleuș – Pâncota pare a fi o nouă lucrare de mântuială, marca PNL Arad”

by Andreea Radu

Conducerea liberală a Consiliului Județean Arad a anunțat, în urmă cu mai bine de o lună, începerea lucrărilor de reabilitare a drumului Seleuș – Pâncota. De la acel moment, pe tronsonul respectiv s-a decopertat asfaltul existent, după care drumul a fost lăsat într-o stare deplorabilă.

„Șefii CJA ne anunțau acum o lună și jumătate că s-au apucat de lucru pe cei șapte kilometri de drum dintre Seleuș și Pâncota. Sunt convins că toți arădenii care circulă pe drumul groazei Arad – Șiria – Pâncota – Seleuș – Ineu s-au bucurat la auzul acestei vești, chiar dacă era vorba de numai șapte kilometri ce urmau să fie reabilitați. Era un pas înainte, de apreciat. Numai că, așa cum ne-au obișnuit liberalii din fruntea CJA, lucrările la acest tronson par a fi din nou de mântuială, așa cum sunt majoritatea investițiilor realizate de această instituție sub conducerea PNL. Au venit utilajele, s-a decopertat și așa a rămas drumul. Se circulă în condiții mizerabile, mai rău ca înainte, practic drumul a fost transformat în unul de pământ.

Mai mult, arădenii care tranzitează acest drum nu au nici informații legate de această lucrare, nu există un panou amplasat cu privire la ce firmă lucrează, la valoarea investiției, cât va mai dura calvarul, când e gata reabilitarea. O secretomanie totală, tipică celor din fruntea CJA, care nu informează cetățenii cu privire la investițiile derulate din banii lor și nu dau doi bani pe nervii șoferilor care trec zilnic pe acel drum și care merită să știe cât mai au de îndurat această situație. Constatăm din nou că lucrurile se fac de mântuială la Consiliul județean, că cei din fruntea CJA nu sunt în stare să asfalteze șapte kilometri de drum, când ei ar fi trebuit deja să finalizeze Arad – Pâncota sau Pâncota – Buteni, drumuri pentru care există finanțare de mai bine de un an“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

 

Facebook Comments