Florin Tripa: „Compania de Apă disponibilizează oamenii care muncesc, ca să facă loc clientelei liberale“  

by Andreea Radu

Compania de Apă Arad a început un amplu proces de disponibilizare, la finalul căruia, aproximativ 200 de persoane își vor pierde locul de muncă. Deputatul PSD Arad Florin Tripa atrage atenția asupra faptului că, în loc să curețe compania de membrii PNL, cei din conducere au optat pentru disponibilizarea persoanelor care muncesc.

 „Avem nenumărate semnale privind neregulile care stau la baza disponibilizărilor de la Compania de Apă Arad, unde se aplică principiile defunctului PDL. Se dau afară oameni care muncesc, în timp ce clientela PDL-PNL, care taie frunze la câini prin birourile companiei, stă în continuare pe salarii grase și nu are nicio problemă.

Într-o viitoare ședință a Consiliului Județean Arad, colegii mei vor cere o situație exactă a acestei acțiuni, care pare mai degrabă o executare a angajaților incomozi, a celor care nu pupă mâna liberală din fruntea orașului sau județului și mai puțin una legată de competență, eficiență și așa mai departe. Vrem să vedem și noi care sunt criteriile ce stau la baza acestor disponibilizări, dacă există o analiză pertinentă în urma căreia să se fi luat decizia ca unul sau altul dintre angajați să fie pus pe liber, în timp ce alții să rămână în cadrul societății, deși nu au obiectul muncii, fiind recomandați doar de calitatea de membru de partid sau de prieten al liderilor PNL Arad sau șefilor Companiei de Apă.

Totodată, solicit public Inspectoratului Teritorial de Muncă să verifice situația de la Compania de Apă, să analizeze plângerile depuse de angajați, neregulile sesizate de aceștia și să ia măsurile necesare pentru ca legea să fie respectată, în cadrul acestei societăți cu capital public“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

 

 

Facebook Comments