Începutul primăverii a însemnat sfârșitul emisiunii „Prietenii de la 11”. Dacă Diana Munteanu a fost cooptată în alte proiecte din Antena 1, jumătatea masculină a cuplului de prezentatori, Florin Ristei, a rămas pe afară. Pe principiul „un șut în fund e un pas înainte”, cântărețul a decis să se dedice 100% muzicii și să caute noi teritorii pe care să le câștige cu piesele sale.
Câștigătorul ediției 2013 a concursului de talente „X Factor” ia în calcul, după retragerea forțată de pe micul ecran, să plece peste hotare. Poate nu definitiv, dar pentru o perioadă mai lungă. Ristei a pus ochii pe America, după ce-a petrecut vacanța de la începutul anului în Los Angeles și la Miami. Are în plan să plece cu tot cu Freestay, trupa axată în special pe coveruri pe care a înființat-o acum 7 ani, și să încerce să dea lovitura acolo în muzică. „Nu m-am gândit să mă mut până nu am văzut că acolo se poate. E un loc plin de oportunități. Asta ne lipsește aici”, crede cântărețul de 31 de ani.
E conștient că numai printr-un noroc chior îi va reuși pasiența din prima și că s-ar putea să muncească ani buni până să-și facă un nume.
Nu e speriat însă nici de muncă, nici de faptul că, o vreme, nu va câștiga și va trebui să-și chivernisească fiecare bănuț: „Am trăit cu 50 lei pe săptămână la cămin, nu poate să fie mai rău de atât”.
Sursa: libertatea.ro