După ce a distrus sistematic tot ce înseamnă sport arădean și a spulberat orice urmă de stadion de pe fața pământului, edilul șef al orașului s-a trezit în fața unei situații incomode, de speriat: UTA a ajuns să cocheteze iarăși cu promovarea.
În urmă cu un an, pe vremea aceasta, pe Motorul se scotea apa de pe teren cu prosoape, cârpe, mături, dar și cu ușa! Ne făceam de râs înaintea întregii țări în jocul cu Voluntari. Acum, UTA a trebuit să ia calea exilului, consumându-și rivalitatea cu Poli, din cadrul barajului, la Șiria, unde a fost nevoită să recurgă la improvizații, înghesuindu-i pe suporterii săi cum și pe unde a putut.
Dacă vorbele administrației locale ar fi avut acoperire în realitate, importanta confruntare cu timișorenii s-ar fi desfășurat pe arena Francisc Neuman. Acasă, în prezența unui număr considerabil de susținători, ca în vremurile bune. Doar că termenul promis -finalizarea lucrărilor la mijlocul anului 2017- nu a fost respectat. Și, după cum (nu) merg lucrurile, s-ar putea ca și în 2018 să tot așteptăm reintrarea în normalitatea mult visată.
„Peste tot în lume un asemenea eveniment, precum cel de joi, este sărbătorit cum se cuvine. Efervescența cuprinde toată localitatea, se fac pregătiri, este așteptat cu imensă și intensă nerăbdare. La noi, din păcate, autoritățile l-au tratat cu blazare și indiferență. Constatăm că se aruncă bani, în schimb, pentru o sumedenie de manifestări derizorii, nereprezentative pentru oraș. Ar fi fost o chestiune absolut elementară, de pildă, ca meciul să poată să fie vizionat de pe un ecran mare, amplasat în centrul orașului. Doar că primarului nostru efectiv nu îi pasă. Nefiind format în Arad, nu știe ce înseamnă UTA și nici nu o iubește. Decât în măsura în care îi servește interesele. Iar asta oricât de tare și-ar dori promovarea suporterii, jucătorii, antrenorii sau conducerea clubului” – spune Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.