Mare chef mare, la Moara cu Noroc de la Ineu, unde fostul primar al Târnovei, Florin Farcașiu, acest Luceafăr blând al literaturii arădene, și-a lansat prima carte (sperăm că nu și ultima). Probabil una cu multe poze, din moment ce un al fiu al Târnovei, primărelul Bibarț de la Arad, a luat loc în prezidiu.
Nu știm despre ce e cartea, dar știm că la Moara cu Noroc, primarii liberali au „citit“ din scoarță în scoarță, fiecare operă, unii până spre dimineață, semn că și cultura face casă bună cu… băutura.
Evenimentul literar cu o deosebită încărcătură ridică o mare problemă pentru Bibi al nostru, care este eclipsat de fostul primar Farcașiu, iată, acum un demn urmaș al lui Ioan Slavici, dovadă și locația aleasă cu multă inspirație, Moara cu Noroc, locul unde pe vremuri petreceau sămădăii. Ar fi timpul ca și Bibi să facă pasul literar, să scoată măcar o carte de colorat, ceva, să rămână și el în istoria Aradului. Măcar o poezie despre Marele Vizionar, o odă închinată finului. Orice, doar să iasă din anonimatul în care a fost trimis de consăteanul Farcașiu. Șim că se poate, a făcut Bibi al nostru lucruri mai trăznite, de-a lungul ultimilor ani, de când am avut ghinionul să ne pricopsim cu el în fruntea Aradului.
P.S.: Vedem și din fotografia de mai sus, că primărelul Bibi a fost așezat în colțul mesei, încă un semn că nu mai are trecere nici măcar printre vecinii din Târnova.