FLAVIUS MADUTA CERE RESPECTAREA MERITELOR ARADULUI IN REVOLUTIA DIN 1989

by Calin Moga

Deputatul Flavius Măduța a adresat o interpelare secretarului de stat Adrian Sanda, de la Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, cu privire la Ordonanța de Urgență referitoare la recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva comunismului. În OUG 44 din 19.01.2015 pe care o contrasemnați și în redactarea căreia, nu mă îndoiesc, ați avut un rol determinant având în vedere poziția pe care o ocupați în cadrul Guvernului, au apărut o serie de prevederi care știrbesc meritele unor persoane care au contribuit decisiv la răsturnarea regimului comunist, persoane datorită cărora noi putem dialoga astăzi într-un cadru democratic. Mă refer în special la criteriile prin care stabiliți categorii ca luptători cu rol determinant în Revoluție, limitat strict la persoanele din câteva localități. Prin această distincție, operați de fapt o discriminare și o nedreptate. Aradul este al doilea oraș în care românii au avut curajul să iasă în stradă și să lupte pentru libertate, în 21 decembrie 1989, la ora 7 dimineața. Acest aspect este desigur recunoscut, ca un merit al Aradului. La Arad, 19 oameni și-au dat viața pentru libertate iar alte zeci de persoane au fost rănite și este mai puțin important în ce zi și la ce oră au fost uciși, esențial este că memoria lor trebuie cinstită ca eroi de primă mână, la Arad la fel ca în toată țara. Este absurd ca rolul Aradului în Revoluție să fie minimalizat și de-a dreptul umilitor ca eroii arădeni să ceară să li se recunoască rolul prin instanțe. Cunosc părinți care și-au pierdut copiii, tineri care au crescut fără un părinte pentru ca noi toți să trăim într-o lume liberă. Vă rog să explicați argumentele pe care le-ați avut în vedere când ați stabilit criteriile din OUG 44 din 19.01.2015. Vă rog de asemenea să aveți în vedere o rectificare a acestor criterii, care să nu mai stabilească separații injuste între revoluționari și care să repună eroii revoluției din Arad acolo unde le este locul, între cei care au avut un rol determinant, decisiv în răsturnarea regimului comunist. Sper ca OUG să nu ajungă în caeastă formă în dezbaterea parlamentară, formă care nu este acceptabilă din punctul meu de vedere și al cetățenilor pe care îi reprezint‟, a arătat deputatul Măduța.

În același timp, deputatul Flavius Măduța a adresat o serie de întrebări directorului CNADNR, cu privire la situația unor investiții din județul Arad. El a solicitat lămuriri cu privire la reabilitarea DN 7, între Nădlac și Arad și între Arad și Svârșin. De asemenea, deputatul arădean a solicitat informații oficiale cu privire la investițiile în cele două pasaje de pe centura Aradului, inclusiv termenele pentru finalizarea acestora.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate