Fiul Zinei Dumitrescu nu și-a mai vizitat mama, lăsată în azil, de mai bine de trei ani. Din acest motiv, Cătălin Negreanu nu mai are dreptul la moștenire, potrivit celor declarate de directorul căminului de bătrâni care o găzduiește.
Zina Dumitrescu a dus o viață de lux, până să ajungă în azilul care o găzduiește la bătrânețe. Aceasta a agonisit o mică avere, iar o parte din aceasta pare să se fi dus deja ”pe apa sâmbetei”. În plus, sunt toate șansele ca din ce a mai rămas în prezent, să nu ajungă nimic în posesia fiului său. Acesta a abandonat-o în azil, de mai bine de trei ani și nu i-a mai plătit cheltuielile. Din acest motiv, pentru că nu a avut grijă de părintele său la bătrânețe, Cătălin Negreanu riscă să nu mai aibă dreptul la moștenirea ce i s-ar fi cuvenit.
”Din punct de vedere juridic, nu mai are dreptul la aceasta. Legal, el era obligat să aibă grijă de părinte. Dacă nu, va fi dezmoștenit. El știe că eu i-am plătit datoriile la cimitir și că mă voi ocupa și de înmormântare”, a mărturisit pentru Libertatea Ion Cassian, directorul casei de bătrâni din Ghermănești, acolo unde Zina își trăiește bătrânețea.
Averea Zinei: un apartament și mai multe terenuri
Înainte de a ajunge la azi, Zina avea bijuterii scumpe, blănuri de lux și alte multe lucruri de valoare, precum și două automobile, de care nimeni nu mai știe nimic. Ea mai deține însă și un apartament pe Calea 13 Septembrie, dar și câteva terenuri lângă Moara Vlăsiei. Terenuri pe care, se pare, fiul său a încercat să le vândă, dar nu a putut.
”Din ce știu, un singur teren era intravilan. Fiul său nu a putut vinde nimic, pentru că era luat împreună cu o prietenă de-a Zinei. Și nimeni nu se bagă să cumpere doar o cotă parte”, a mai spus Ion Cassian.
Pe lângă veniturile realizate de-a lungul carierei sale, fosta creatoare de modă provine și dintr-o familie înstărită. Tatăl său a fost comandant în garda regală, iar bunica din partea acestuia a fost contesă poloneză. De asemenea, și mama Zinei Dumitrescu i-a lăsat o moștenire frumușică.Sursa: libertatea.ro