FIUL LUI FIDEL CASTRO, CHEF LA BUSTENI CU MANELE SI „SIMONA HALEP“

by Andreea Radu

Alejandro Castro, unul dintre fiii fostului preşedinte cubanez Fidel Castro, este, în această perioadă, într-o vizită privată pe meleaguri româneşti. După ce a petrecut cu Radu Mazăre, în Mamaia, dar şi la Castelul lui Dracula, Castro Jr. s-a distrat weekend-ul trecut cu lăutarii, în Buşteni, alături de primarul localităţii, Emanoil Savin.

Alejandro Castro s-a simţit excelent la noi în ţară, pe Valea Prahovei! După ce acesta le-a oferit gazdelor trabucuri cubaneze, el a primit în schimb dulceaţă „Simona Halep” şi vin în ediţie limitată pentru nunta lui Lucian Bute, potrivit gândul.info.

Edilul din Buşteni a pus la punct o primire ca la carte, cu pâine şi sare, pentru Castro Junior. La petrecerea dată cu ocazia venirii acestuia în România, cu toţii au băut, au mâncat şi au cântat versuri făcute special pentru oaspetele cubanez.

“Ce mare mi-este mândria/ Aţi venit în România/ Să beau şi să mă simt bine/ Alejandro-i lângă mine/ Vreau să beau, să mă simt bine/ Cu-Alejandro lângă mine/ Chiar dacă ne duci cu duba/ Vreau să mergem toţi în Cuba/ Vreau să beau să mă distrez/ Am trabucul cubanez / Alejandro cu dreptate/ Ţi l-a dat de calitate/ Alejandro când te chem/ Să vii mereu la Buşteni”, acestea au fost versurile improvizate de lăutarii petrecerii date în cinstea lui Castro Junior.

Întrebat ce i-a plăcut cel mai mult aici, Alejandro Castro a spus că apreciază felul de a fi al românilor.

„Mi-a plăcut foarte mult lumea. Este foarte multă unitate între caracterul românilor şi cei din Cuba, sunt persoane deschise. Călduroase. Încă vedem partea bună a lucrurilor în viaţă”, a declarat Alejandro Castro, potrivit sursei citate.

 

Sursa: click.ro

Facebook Comments