În zilele de 27, 28 și 29 iunie a avut loc la Arad a patra întâlnire a Comitetului de Monitorizare pentru programul Interreg V-A România-Ungaria. Lucrările şedinţei au reunit opt preşedinţi de consilii judeţene din România și Ungaria, reprezentanţi ai Guvernului României și Ungariei şi ai Comisiei Europene. Cu statut de observatori au participat reprezentanţi ai asociaţiilor oraşelor din Ungaria şi România, organizaţii de promovare a valorilor naturale şi culturale.
În urma discuţiilor s-au luat decizii importante privind finanţarea proiectelor denumite strategice, cu impact major în regiunea eligibilă. Printre acestea se regăsesc cele două proiecte strategice propuse de Consiliul Judeţean Arad, vizând îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi a celei spitaliceşti, dar și două proiecte pe prevenirea dezastrelor. Suma pe care județul Arad a câștigat-o prin aceste proiecte este de 14,5 milioane de euro.
Proiectul de infrastructură vizează modernizarea a 63 de kilometri de drumuri județene. Cel pe sănătate publică se referă la modernizarea secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Consiliul Județean are proiecte de 52 de milioane de euro în modernizarea sistemului sanitar arădean și realizăm cele mai importante investiții în sănătatea publică arădeană în ultimii 40 de ani, de la construirea spitalului județean! Activităţile Consiliului Judeţean Arad au ca obiectiv renovarea şi dotarea cu echipamente performante a Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean Arad, având ca valoare eligibilă pentru Judeţul Arad 1 milion de Euro.
Despre fondurile europene transfrontaliere a vorbit şi Bogdan Ban, primarul oraşului Curtici „Realizarea unei centuri în Curtici este cea mai mare investiţie realizată în ultimii 30 de ani. Ne bucurăm că am găsit deschidere la Consiliul Judeţean, care ne-a luat parteneri în programul transfrontalier. În cel mult o lună de zile, vrem să obţinem toate avizele, după care vom aştepta semnarea contractului de finanţare şi organizarea licitaţiei”, a spus Bogdan Ban, primarul din Curtici.
Comitetul de Monitorizare a decis şi realocarea unor fonduri europene către asigurarea intervenției în cazul dezastrelor și dezvoltarea de sisteme de gestionare a dezastrelor.
Ca urmare a acestei realocări, vor fi finanţate alte două proiecte care vizează judeţul Arad:
1.„Cooperare pentru prevenirea riscurilor şi gestionarea dezastrelor în zona transfrontalieră Zerind – Ujkigyos”, în care este implicată Primăria Zerind. Valoarea totală a proiectului este de 259.230 Euro. Alexandru Şimandi, primarul comunei Zerind a declarat că „am prins un proiect în cadrul căruia comuna Zerind va primi 260.000 de euro. Este vorba despre achiziţia unei autospeciale de pompieri, cu bazin de 1.500 de litri, care să poată interveni şi pe teren accidentat. Prin acest proiect, vrem să rezolvăm problema incendiilor de mirişte. În plus, în cadrul proiectului se va cumpăra şi echipament de protecţie pentru pompieri, dar şi un autoturism de teren”
2.Al doilea proiect se referă la tot la managementului riscurilor în situaţii de urgenţă și în parteneriat cu Asociaţia de dezvoltare intercomunitară pentru managementul situaţiilor de urgenţă (lider de proiect), UAT Judeţul Timiş, DKMT Szeged şi Asociaţia de pompieri voluntari din Morahalom. Valoarea proiectului pentru Judeţul Arad este de 1.163.000 Euro din care se vor achiziţiona echipamente specifice necesare formaţiilor de intervenţii (autospeciale, motopompe şi electropompe, utilaje, accesorii şi materiale PSI, echipamente de lucru şi protecţie, etc.). În cadrul proiectului se va participa la activităţi comune cu partenerii, schimburi de experienţă şi exerciţii.
„Aceste proiecte arată faptul că în Consiliul Județean se lucrează mult și se lucrează bine. Am aplicat pentru toate proiectele europene disponibile și am câștigat toate finanțările europene posibile. Nu există niciun proiect european pe care să îl fi ratat în ultimii doi ani. Iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Vreau să îi felicit pe toți cei care muncesc la proiectele acestea, echipa de funcționari din Consiliul Județean care este una dintre cele mai eficiente din România în domeniul proiectelor europene” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.