Conform tradiției, la Cinematograful Arta rulează şi pelicule româneşti noi realizate de unii dintre cei mai importanti regizori români contemporani. Astfel vineri, în data de 9 martie, de la ora 20, vedem Aniversarea, cel mai recent film al lui Dan Chişu, actor, regizor, scenarist şi producător de film. Filmul urmăreşte aniversarea lui Radu Maligan, care îşi sărbătoreşte cei 94 de ani alături de familie şi foştii colegi. Situaţia devine complicată atunci când jumătate dintre oaspeţi încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor consideră că nu poţi forţa pe cineva să acţioneze contra voinţei sale.
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.
ANIVERSAREA în regia lui Dan Chișu este o dramă care explorează relațiile dintre familia și cunoștiințele patriarhului Radu Maligan (Mircea Albulescu) cu ocazia aniversării de 94 de ani a acestuia. Diverse tipologii și caractere umane formează paleta de personaje a filmului dar împreună reușesc să transmită un mesaj comun: societatea românească resimte amprenta trecutului.
Aniversarea a avut premiera națională la TIFF și premiera internațională la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.
Aflăm povestea din culise a filmului de la invitata Anca Florescu, membru al echipei de producție.
––-
La cea de-a 94a aniversare a lui Radu Maligan, familia și foștii colegi se întâlnesc la petrecerea bătrânului. Situația devine complicată atunci când jumătate dintre oaspeți încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaților consideră că nu poți forța pe cineva să acționeze contra voinței sale.
Regia: Dan Chișu
Cu: Mircea Albulescu, Răzvan Vasilescu
Durata: 86 min
Rating: N-15 Nerecomandat sub 15 ani
––