Filarmonica de Stat Arad este o instituție profesionistă de concerte, subvenționată de Consiliul Local al Municipiului Arad, care își concentrează activitatea pe parcursul întregului an calendaristic asupra evenimentelor culturale ale orașului. „În ampla citadelă, gândită și construită pentru dezideratul Arad – Capitală Culturală Europeană 2021, axa Filarmonică – Primărie compune acest concurs de canto ca o perlă în maiestuoasa ambiție a promovării orașului nostru.“ subliniază Alin Văcean, directorul general al Filarmonicii de Stat Arad.
Se intenţionează organizarea, la Arad, în perioada 18 – 22 Mai 2014, a primei ediții a Concursului internațional de Canto „Alexandru Fărcaș”, eveniment care capacitează personalități de marcă ale artei lirice internaționale și care atrage tinerele generații de aspiranți la carierele de concert din toate colțurile lumii.
Potrivit Regulamentului, la concurs se pot înscrie candidaţi născuţi după data de 1 ianuarie 1970. Ei trebuie să prezinte un repertoriu format din cinci arii de operă (exclusiv în limba italiană), aparţinând unor compozitori din secolele XVIII, XIX şi din prima jumătate a secolului XX. Trebuie precizat că programul înscris de candidat în fişa de concurs nu mai poate fi modificat ulterior. Pe site-ul www.aradafivc.com cei interesaţi găsesc toate detaliile legate de condiţiile de participare, Regulamentul concursului şi Formularul de înscriere, în limbile română, italiană, engleză şi germană. Formularul de înscriere trebuie completat şi trimis prin poştă (scrisoare recomandată), pe adresa Filarmonicii de Stat Arad (Piaţa George Enescu, nr. 1, 310131 Arad, România), sau prin e-mail (la adresa artistic@filarmonicarad.ro. Data limită – 25 aprilie 2014.
Juriul competiţiei este format din personalităţi de marcă, de renume mondial: soprana Hasmin Papiak (de origine armeană, stabilită la Viena), Alberto de Piero (manager general al „Il Trittico Opera & Concerts“, Italia), tenorul Mario Malagnini (Italia), maestrul Constantin Ripă (profesor, compozitor, dirijor), basul Mircea Radu Sâmpetrean (România).